Gheorghe Alecsei, despre reducerea CAS: ”Iată că Guvernul recurge la pomeni atunci când nu reuşeşte să convingă electoratul prin realizările pe care le are”

Publicat pe : 14 septembrie 2014

Distribuie știrea

Măsura reducerii CAS a pus pe jar întreaga clasă politică. Iniţiată de  PDL, în timpul când se afla la guvernare, apoi susţinută de PNL, în timp ce se afla la guvernare cu PSD-ul, iar acum pusă în aplicare de PSD, măsura reducerii CAS, deşi apreciată de toţi ca o măsură bună, totuşi a atras critici din partea opoziţiei, care acuză puterea de aplicarea acesteia în prag de alegeri, susţinând că este o pomană electorală şi că această măsură trebuia să se ia cu mult timp înainte, pentru ca să se evite colapsul financiar în care România a intrat. În acest sens, vicepreşedintele PDL Argeş şi unul dintre principalii oameni de

afaceri din judeţ, Gheorghe Alecsei a vorbit săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, despre această măsură. Aşadar, Gheorghe Alecsei  a vorbit nu numai din postura de politician al opoziţiei, dar şi din poziţia de am de afaceri, precizând că această măsură pentru firme vine cam târziu, fiind de părere că  dacă reducerea CAS la angajator cu 5% s-ar fi produs cu şapte-opt luni în urmă, s-ar fi evitat valul de radieri de firme din registrul comerţului şi totodată, intrarea multor firme în insolvenţă.
“Ca om de afaceri, mă bucur pentru această măsură, dar nu pot să nu constat că ea vine într-un context electoral, căci vor fi în curând alegeri prezidenţiale. Am făcut un calcul şi am constatat că la o firmă cu 47 de angajaţi, cu un salariu mediu de 1.500 lei, reducerea CAS cu 5% înseamnă o economie de 5.000 lei, ceea ce nu este de neglijat. Măsura a fost însă luată cam târziu. Firmele gâfâie, societăţile mici şi mijlocii abia se târâie de la o zi la alta. Mai este un aspect care trebuie avut în vedere. Reducerea CAS vine în plină recesiune. De unde vor lua guvernanţii banii pentru a acoperi pierderile? Căci văd că guvernanţii sunt loviţi de o adevărată frenezie a pomenilor electorale de tot felul, din disperarea de a câştiga cât mai multe voturi. Iată că Guvernul recurge la pomeni atunci când nu reuşeşte să convingă electoratul prin realizările pe care le are”, a precizat Gheorghe Alecsei.
L.G.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE