Hidroserv, în sprijinul Bisericii de la Spitalul Municipal Curtea de Argeş

Publicat pe : 17 noiembrie 2010

Distribuie știrea

Hidroserv Curtea de Argeş a venit din nou în sprijinul comunităţii , ajutând cu utilaje, materiale  şi personal calificat la lucrările care s-au realizat la Biserica din cadrul Spitalului Municipal. Această biserică este una dintre cele 15 biserici noi ctitorite de Înalt Prea Sfinţitul Calinic, Arhiepicop al Argeşului şi Muscelului, având ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir. Menită

să deservească nevoile spirituale ale lucrătorilor şi suferinzilor aflaţi temporar sau pentru perioade mai îndelungate la Spitalul Municipal Curtea de Argeş, biserica a cunoscut un real progres în ceea ce reprezintă construcţia în sine, finisările interioare – tencuieli, pictură şi dotări pentru oficierea serviciilor liturgice. Preotul Capelan Matache Diodor, slujitor al Bisericii din cadrul Spitalului  Municipal, a declarat: “Pe lângă ajutorul şi binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Calinic,  Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, a fost alături de noi, şi de această dată,  Hidroserv Curtea de Argeş prin directorul general, Victor Suhan. Pe viitor sperăm ca aceste activităţi de sprijinire a comunităţii să se inmulţească şi exemplul dat de Hidroserv Curtea de Argeş să fie urmat şi de alţii. Înmulţind talentul şi ajutând  aproapele putem să ne numim urmaşii Mântuitorului Isus Hristos, astfel ca într-o perioadă foarte scurtă să ne bucurăm împreună de ceea ce am realizat, visul devenind realitate nu numai pentru noi ci şi pentru cei de lângă noi. Pentru sprijinul acordat de fiecare dată cand am solicitat , domnul Victor Suhan şi echipa sa sunt menţionaţi printre principalii ctitori ai bisericii noastre.”

Vezi și știrea  Măsuri pentru combaterea efectelor caniculei. Primăria Pitești reactivează punctele de prim ajutor și de distribuție a apei potabile

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE