Decizie finală! Cornel Ionică rămâne primar până la viitoarele alegeri

Luni, 10 Iunie 2019 13:55

Primarul Piteștiului, Cornel Ionică, a câștigat procesul cu prefectul județului Argeș,  printr-o sentinţă definitivă. De asemenea, Tribunalul Argeș a dispus ca acesta să primească și drepturile salariale în perioada în care a fost suspendat din funcție.
Ionică rămâne primarul municipiului până la viitoarele alegeri. Instanța i-a admis, vineri, 7 iunie, contestaţia la ordinul de încetare a mandatului emis de prefectul Emilian Dragnea pe data de 19 martie.

 

Stolnici – ediția a XXXI-a a Festivalului ”Călușul Argeșean”. Surpriza zilei - concertul soților Doinița și Ionuț Dolănescu

Luni, 10 Iunie 2019 13:37

De Înălțare, de 31 de ani, comuna Stolnici petrece și se bucură.  Iar anul acesta a fost plin de surprize: prezența unei numeroase delegații din Republica Moldova, în frunte cu primărița din Boșcana, Raionul Criuleni – localitate înfrățită cu Stolnici; apariția-surpriză a soților Doinița și Ionuț Dolănescu etc. Cele câteva minute de ploaie, venite, și ele, la orele serii, nu au speriat pe nimeni, programul continuînd nestânjenit.

De ziua sa, Calinic a fost prezent la Parohia Lerești și la Mausoleul de la Mateiaș

Luni, 10 Iunie 2019 13:29

Pe 6 iunie, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului a împlinit 75 de ani! De ziua sa de naștere, Părintele Arhiepiscop Calinic a preferat să fie aproape de credincioși. Acesta a oficiat slujba de Înălțare la Parohia Lereștii de Jos. Apoi s-a deplasat la Mausoleul de la Mateiaș unde a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor căzuţi la datorie pentru apărarea ţării.

 

Angajați ai Primăriei Priboieni, condamnați în dosarul fraudelor electorale din 2012

Luni, 03 Iunie 2019 23:49

# Infracțiuni  la referendumul pentru demiterea președintelui Băsescu

Curtea de Apel Pitești a dat soluția finală într-un dosar privind falsificarea documentelor și evidențelor electorale într-o comună din Argeș, în urma organizării referendumului național din 29 iulie 2012 pentru demiterea fostului președinte Traian Băsescu. Este vorba despre un dosar cu 14 inculpați, o parte dintre ei foști sau actuali angajați ai Primăriei Priboieni.

Martorii îl acuză pe șeful SML Argeș: „Domnul doctor mi-a spus că dacă nu obțin o alcoolemie sub limita legală, voi primi banii înapoi”

Luni, 03 Iunie 2019 23:47

# Dosarul „Alcoolemiilor” – reaudierea martorilor # După schimbarea completului de judecată  s-a procedat la readministrarea probatoriului în faţa noului titular de complet.

Continuă judecarea dosarului „Alcoolemiilor” la Tribunalul Argeș! În dosar sunt cercetați pentru corupție Gheorghe Milandru, medicul Nicușor Stănculeț, șeful interimar de la Serviciul de Medicină Legală Argeș, precum și patru foști sau actuali polițiști.  După schimbarea completului de judecată  s-a procedat la readministrarea probatoriului în faţa noului titular de complet. De asemenea, s-a început și reaudierea martorilor.

 

Primarul din Corbi a dorit să fie mai aproape de Dumnezeu... dar l-a nimerit pe Ludovic Orban

Luni, 03 Iunie 2019 23:42

Virgil Baciu, primarul din Corbi, persoană recunoscută pentru incomoditatea pe care o stârnește partenerilor politici, a mers, la sfârșitul săptămânii trecute, la București, pentru întâlnirea cu Papa. Cum, însă, până la Dumnezeu, te întâlnești cu toți sfinții, Virgil Baciu a ”stat” la o fotografie și cu președintele PNL, Ludovic Orban. Mulți spun că acolo era țarcul dracilor, dar, în fine...

Un tânăr din Pitești a absolvit Academia Forțelor Aeriene ale Statelor Unite

Luni, 03 Iunie 2019 23:40

# Petruț Ghiță a fost felicitat pentru rezultatele sale remarcabile de Donald Trump
Un tânăr pilot piteștean a absolvit Academia Forțelor Aeriene ale Statelor Unite. Pentru această reușită, Petruț Ghiță a fost felicitat de Donald Trump, președintele SUA.

Petruț Ghiță a absolvit Colegiul Național I.C. Brătianu în 2014. A urmat apoi, timp de un an, cursurile Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov. Ultiimi ani i-a petrecut la studii în SUA, fiind cadet al Air Force Academy.

 

Urmările incidentului de la Topoloveni! Traian Paparete: „Am fost ridicat de jandarmi deși aveam legitimația de presă de gât”

Luni, 03 Iunie 2019 23:37

# Acțiuni de protest în fața sediului Jandarmeriei Argeș

Urmările incidentului de la Topoloveni! Pe 17 mai, într-o vizită electorală în Argeș,  Liviu Dragnea, fostul lider PSD aflat actualmente în spatele gratiilor, a fost întâmpinat de o mână de protestatari la Topoloveni. În timp ce încercau să afişeze un banner cu mesajul "Argeşul contează, ţara n-a votat hoţi. Voi nu sunteţi România", 5 dintre aceștia au fost săltaţi de jandarmi şi duşi cu dubele la poliţie.

Încep negocierile pentru cumpărarea terenului bazei sportive ”Aripi”

Luni, 03 Iunie 2019 23:33

# Terenul a fost retrocedat de magistrați către persoane fizice

S-a scris, îndeajuns, despre felul în care Clubul Sportiv ”Aripi” a fost deposedat de terenul aferent. O instanță de judecată a considerat că acesta poate fi retrocedat foștilor proprietari, hotărârea fiind definitivă și irevocabilă. Iată că, în urma acestei măsuri, Primăria Pitești reacționează, formând o comisie care să negocieze cu noii proprietari reachiziționarea terenului.

 

Primăria Stolnici a finalizat lucrările de asfaltare a drumului spre satele Stolnici și Cochinești

Luni, 03 Iunie 2019 23:28

# Recepția obiectivului – luni, 3 iunie 2019
Deși începutul anului 2019 nu a fost unul tocmai favorabil, Primăria Stolnici a depus eforturi pentru reluarea și finalizarea lucrărilor în cadrul proiectului de asfaltare a DC 139 (satele Stolnici și Cochinești), derulat cu finanțare europeană. Cele două tronsoane ale drumului comunal au fost asfaltate încă de anul trecut, iar anul acesta au fost  executate lucrările de artă, pentru completarea procesului de modernizare a căilor de acces.

A fost semnat contractul pentru lucrările de modernizare și eficientizare energetică a Bazinului Olimpic

Luni, 03 Iunie 2019 22:52

# Valoarea totală a investiției este de aproape 16 milioane lei! # Primarul Cornel Ionică: ”Acest Bazin va fi o bijuterie, veți vedea, va fi mândria tuturor!”

Reprezentantul ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, a semnat în data de  30 mai 2019, împreună cu domnul Cornel Ionică, primarul Municipiului Pitești, contractul de finanțare pentru lucrările de modernizare și eficientizare energetică a Bazinului Olimpic.

 

Consiliul Județean Argeș a încercat să cumpere un Duster cu... 200.000 lei!

Luni, 03 Iunie 2019 22:19

Câteodată merge, câteodată nu. Dar noi încercăm, par a spune reprezentanții Consiliului Județean Argeș, privitor la atragerea, cât mai năstrușnică, a fondurilor nerambursabile. Așa s-a întâmplat și la ședința extraordinară de luna trecută, când, în cadrul procedurilor pentru implementarea unui proiect derulat prin POCA (Programul Operațional Capacitate Administrativă), au trebuit actualizate anexele, pentru că cetățenii cu pricina au tăiat, de la cheltuieli, peste 40.000 de euro, reprezentând un Duster... și motorina lui, cam pe 15 ani. Iată cum a sunat Procesul verbal al întrunirii cu pricina:

Campania continuă! Să-i dăm aripi! Donația fiecăruia o șansă în plus! Bogdana a ajuns aproape de jumătatea drumului!

Luni, 03 Iunie 2019 14:42

Bogdana noastră este din Pitești, are doar 33 de ani și este de profesie economist, dar și scriitoare!  De 1 an de zile se luptă cu un diagnostic crunt, acela de necroză vasculară dar și osteoporoză post/operatorie.
Operațiile din România, 3 la număr, s-au arătat a fi un eșec pentru Bogdana noastră care se deplasează din ce în ce mai greu, în prezent fără ajutorul cârjelor ea nu se poate deplasa...”atât de tânără și cu picioare de 75 ani”, aveau să afirme specialiștii de la o clinică din Istanbul care au vazut-o și examinat-o în luna februarie!
Nu stie să mai meargă, nu știe să mai zâmbească, nu știe cum e să mai explorezi iarba și să simți finețea nisipului, este o tânără de doar 33 de ani într-un corp de 75 de ani!

 

Cristian Gentea, despre eșecul alegerilor la Pitești: „La noi, bunăstarea este direct proporțională cu indiferența”

Luni, 03 Iunie 2019 14:34

Conducerea PSD Argeș anunță schimbări majore, atât de comunicare, cât și de organizare, după eșecul de la alegerile europarlamentare.
Cristian Gentea, președintele PSD Pitești: „Nu mă mai veți vedea în campanie cu sute de oameni pe stradă, să mă plimb cu niște flyere pe care să scrie că am mărit pensile și salariile. Știe toată lumea că le-am mărit. Atâta vreme cât apar alte lucruri, gen cel cu elicopterul de la Suceava sau cea cu parola de la Târgoviște, evident că tot ce faci se duce pe apa sâmbetei și ajungi unde ai ajuns. O să schimb complet toată strategia, inclusiv cea legată de Facebook”.

Deputatul Ionuț Moșteanu: „Pot să preiau frâiele unui oraș de talia Piteștiului”

Luni, 03 Iunie 2019 14:32

Alianța USR PLUS va avea un candidat comun la Primăria Pitești. Deputatul Ionuț Moșteanu ar putea fi candidatul alianței la alegerile locale din 2020.
USR PLUS a surprins la alegerile europarlamentare după ce a terminat pe primul loc în Pitești cu 27.75% (20.185 voturi) reușind să învingă PSD-ul, care a obținut doar  23.34% (16.982 voturi), în timp ce PNL-ul s-a clasat pe locul trei cu 19.03 % (13.842). Victoria de la Pitești îi face pe aceștia să se gândească și la Primăria Pitești.  „Vom avea un candidat așa cum nu a avut niciodată Piteștiul!

 

Ca în poveștile copilăriei, ziua comunei Bradu a durat, de fapt, două zile!

Luni, 03 Iunie 2019 14:27

Ziua comunei Bradu a ținut, ca în povești, două zile! Pentru că evenimentele au început de vineri, 31 mai, și s-au terminat sâmbătă, 1 iunie. Ba chiar duminică dimineața! Au avut loc competiții sportive, concerte, festivități. Într-un cuvânt, o sărbătoare cu de toate!
În prima zi, cea de vineri, fotbalul a fost regele! Cupa ”Real Bradu Old Boys” și-a desemnat, pe înserat, câștigătorii.  A doua zi a fost rândul copiilor să iasă la rampă, și au făcut-o până după ora amiezii. Au urmat cuvintele oficialităților dar și premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie.

Ziua comunei Valea Iașului, la a XVII-a ediție, o reușită!

Luni, 03 Iunie 2019 14:23

Duminică a avut loc Ziua Comunei Valea Iașului, ediția a XVII-a, ocazie cu care s-au întâlnit, într-un cadru festiv, fiii satului dar și numeroși invitați. Manifestările au început, ca în fiecare an, cu o slujbă a preoților din localitate.
Au fost prezenți numeroși membri PNL, în frunte cu președintele județean, Adrian Miuțescu, consilieri județeni, primari, oameni de afaceri. Primarul localității a menționat faptul că i-a invitat, ca în fiecare an, și pe reprezentanții Consiliului Județean, dar și pe cei ai Prefecturii, care însă, cel puțin la acel moment, nu au binevoit să fie prezenți.

 

Două monumente de o valoare inestimabilă, din Argeș, se sting sub ochii autorităților

Luni, 27 Mai 2019 16:21

# Salvați Mănăstirea Râncăciov și Biserica Golești de la dispariție! # Cristian Cocea, director Direcția de Cultură: ”Am urcat, chiar cu Înaltul Calinic, în podul bisericii...”

În timp ce românii dau bani, prin toată Europa și aiurea, ca să viziteze te miri ce pietre, două lăcașe de cult din Argeș - chiar în vecinătatea Piteștiului, se sting din cauza indiferenței. O indiferență criminală chiar, pentru că este vorba de două monumente atât de încărcate de istorie, cum rar se mai găsesc. La televiziuni se dau lupte crâncene, între mai-marii zilei.

Constantin Istrătescu, condamnat pentru braconaj! Riscă să fie înlocuit din fruntea AJVPS Argeș

Luni, 27 Mai 2019 16:19

# Dacă hotărârea rămâne definitivă atât Istrătescu cât și doi ingineri ai Asociației își vor pierde funcțiile deținute

Constantin Istrătescu și cei doi angajați de la Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Argeș, inginerii Horia Tănase și Sorin Bulimac, au primit, pe fond, pedepse cu suspendare pentru braconaj cinegetic. Judecătoria Pitești a stabilit ca cei trei inculpați să nu mai poată să exercite funcțiile de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii. Dacă hotărârea va rămâne definitivă cei trei își vor pierde funcțiile deținute la AJVPS Argeș.

 

Ion Mînzînă: „Vin unii și mă înjură pe Facebook! Este țara plină de idioți”

Luni, 27 Mai 2019 16:17

În ultima zi de campanie, vineri, 24 mai, s-a trezit și PSD Argeș să organizeze o conferință de presă, deși la începutul acestei perioade, printr-un comunicat de presă, a anunțat că pe parcursul campaniei electorale nu va organiza astfel de întâlniri cu reprezentanții mass-media. În schimb, au plimbat mai mulți miniștri prin județ pentru a le arăta oamenilor ce proiecte au fost realizate sau ... amânate, după caz. Și bineînțeles, la singura întâlnire organizată în această campanie electorală, Ion Mînzînă – vicepreședintele PSD Argeș a tunat cu nemulțumiri. Spuse în ultimul ceas!

Vicepreședinte PSD Argeș, despre incidentul de la Topoloveni: „Hoții strigă hoții!”

Luni, 27 Mai 2019 16:16

Vicepreședintele PSD Argeș, Ion Mînzînă, a făcut o serie de precizări și despre incidentul de la Topoloveni, la vizita lui Liviu Dragnea în județ, atunci când mai mulți protestatari au fost ridicați de jandarmi. În acest caz s-a autosesizat și Parchetul militar de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

 

Pagina 454 din 620

«ÎnceputAnterior451452453454455456457458459460UrmătorSfârşit»

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea