A început războiul! Mircea Andrei, preşedintele PAM, atac la baionetă spre vârful Consiliului Judeţean Argeş
Miercuri, 02 Martie 2016 14:36
# Mircea Andrei: În plină criză a îmbolnăvirii copiilor, la C.J. se mai rezolva o sumă de primit! # Mircea Andrei: PSD-ul reuşeşte să fure mult pentru membrii de partid. Eu i-aş numi ”mafia roşie în halate albe!”
Conferinţa de presă ţinută, la sfârşitul săptămânii trecute, de preşedintele PAM, Mircea Andrei, la sediul din apropierea liceului Zinca Golescu, nu anunţa nimic spectaculos. Începută într-o notă liberal de lejeră, aceasta a devenit, însă, imediat, incendiară. Preşedintele PAM, cu un discurs liniştit, a reuşit să construiască, în câteva minute, unul
Degustare premium la Crama ,,Casa Vinului”
Miercuri, 02 Martie 2016 14:31
# Vinul Purcari, cartea de vizită și mândria Moldovei, a fost degustat, joi, săptămâna trecută, la crama ,,Casa Vinului”
Un eveniment cu gust rafinat a avut loc săptămâna trecută în Pitești, organizat de reprezentanții Cramei ”Casa Vinului”, care au fost gazda unei degustări de vinuri Purcari, cartea de vizită și mândria Moldovei. Cunoscători, amatori și clienți ai celui mai reprezentativ magazin de vinuri din Argeș, ”Casa Vinului”, au luat parte, joi seara, la o degustare de vinuri Purcari, unde au fost prezentate mai multe sortimente de vinuri Purcari. Toți cei prezenți au putut degusta 4 sortimente de vinuri Purcari, sauvignon blanc, chardonnay, bordo și roșu, moment în care au fost prezentate și când, cu ce și cum trebuie să consumăm fiecare sortiment prezentat în acea seară.
Antonia Diaconu-Prioteasa, prim-procuror al Parchetului Piteşti: „În anul 2015, au fost aproape 9.000 de dosare care au fost soluţionate de către Parchetul Piteşti”
Luni, 22 Februarie 2016 00:00
# Antonia Diaconu-Prioteasa: ”PJ Argeş are, în medie, 10.000-12.000 de dosare pe an. Cu 18, 19 procurori pe care-i avem aici, sunt foarte multe dosare”. # ”Acum se pune foarte mult accent pe infracţiunile economice, pe recuperarea prejudiciilor, pentru că statul trebuie să-şi recupereze prejudiciile.” # ”Funcţia de procuror-adjunct este vacantă de anul trecut, de prin vară. O să fie concurs de ocupare a acestui post anul acesta, în primăvară.”
”Nimeni nu este vinovat de moartea bebeluşilor!”
Luni, 22 Februarie 2016 00:00
# A declarat Dacian Cioloş după vizita la Spitalul de Pediatrie Piteşti
La două săptămâni de la izbucnirea îmbolnăvirilor bebeluşilor din Argeş , premierul Dacian Cioloş a venit în vizită la Spitalul de Pediatrie Piteşti. Acesta a fost însoţit şi de ministrul Sănătăţii Patriciu Achimaş. Concluziile celor doi sunt seci şi amare: nu există vinovaţi şi nu s-a indentificat sursa îmbolnăvirii şi morţii a trei bebeluşi.
După ce a vizitat Spitalul de Pediatrie, Dacian Cioloş a declarat: ”Problemele mari au trecut. Mai sunt câțiva copii care sunt internați, la București, la Marie Curie, dar înțeleg
Șase oameni au murit de gripă, în numai două săptămâni. Medicii dau vina pe victime: obeze și neglijate social!
Luni, 22 Februarie 2016 00:00
# La Spitalul Județean Argeș, doar mortul este de vină
Nu suntem în 1918 când Gripa Spaniolă a decimat populația Europei. Suntem în 2016, iar banala gripă de sezon, a luat până acum viața a șase pacienți la Pitești, asta în doar două săptămâni și în timp ce se aflau în îngrijirea medicilor de la Spitalul Județean Argeș. Cu seninătate, managerul Spitalului Județean Argeș, Dan Olariu, lasă să se înțeleagă că acești morți sunt niște victime de...sezon. Și ca și când neputința medicilor noștri nu era suficient de clară, directorul dă vina tot pe ei: erau grași și neglijați social.
„Achiziţii noi” la Spitalul de Pediatrie Piteşti după vizita Corpului de Control
Luni, 22 Februarie 2016 00:00
În timp ce tragedia bebeluşilor infectaţi cu bacteria Escherichia coli din judeţul Argeş a scos părinţii în stradă, la Piteşti, aceştia cerând răspunsuri de la autorităţi pentru tragedia bebeluşilor care au ajuns în stare gravă la spital, autorităţile locale şi naţionale bâjbâie în continuare, niciuna nefiind în stare să identifice cauza bolii care a dus la moartea a trei bebeluşi. În urma vizitei Corpului de Control trimis de prim-ministrul Cioloş la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, ne aşteptam să se lămurească situaţia şi să se descopere cauzele. Însă, vizita anchetatorilor nu a condus la ameliorarea situaţiei, ci, din contră, la înmulţirea semnelor de întrebare şi a incertudinilor legate de această
Județul Argeș, un sistem de sănătate ajuns în metastază cronică
Luni, 22 Februarie 2016 00:00
# Bilanț tragic pentru județul nostru: trei bebeluși morți fără nicio explicație, iar din 12 decese la nivel național din cauza gripei procentul cel mai mare se regăsește în județul Argeș
În nenumărate rânduri, am spus că județul Argeș aproape că a fost desființat de către autoritățile de la București, iar acest lucru s-a întâmplat sub oblăduirea conducătorilor locali. Fie că vorbim de guvernarea PDL, care a închis foarte multe spitale la noi în județ, fie că vorbim de guvernarea USL, în care am pierdut toate
Ședință cu urlete și țipete la PNL Argeș
Luni, 22 Februarie 2016 00:00
# Cristian Soare, motivul gâlcevii între reprezentanții PNL și fostului PDL
În urmă cu aproximativ un an și jumătate se anunța marea fuziune între PNL și PDL, în urma căreia s-a creat ,,marele PNL ”, așa cum le plăcea liderilor acestui partid să-i zică, la acea vreme. Însă tot acest entuziasm nu a durat mult timp pentru că interesele de grup și personale, așa cum se întâmplă, de regulă, în politica românească, au primat. Dacă la București, Blaga iese din ce în ce mai rar în spațiul public, fiind tot timpul ,,anesteziat”, conform unor surse, datorită dosarelor cu ajutorul cărora a fost pus cu «botul pe labe», iată că nici în teritoriu lucrurile nu stau prea roz între reprezentanții celor două partide.
Exclusivitate. La Consiliul Judeţean Argeş s-au descoperit acte ce vor revoluţiona dosarul “Consultanţa”
Luni, 15 Februarie 2016 23:13
Dosarul “Consultanţa”, ai cărui scenografi au fost fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu şi deputatul Mircea Drăgici, şi care s-a bucurat de figuraţia a 38 de primari, încă se scrie. Dar pe alte paliere, şi cu alte interese. Consiliul Judeţean Argeş, condus acum de Florin Tecău, s-a constituit parte civilă în acest dosar, adică aşteaptă să recupereze un prejudiciu în urma “maşinaţiunii” lui Constantin Nicolescu şi Mircea Drăghici. Colac peste “ Consultanţă”, de curând, funcţionarii CJ au descoperit un raft întreg cu documente ce ar putea pecetlui definitiv soarta celor peste 40 de inculpaţi în acest dosar. Cum s-a putut omite, până acum, un
Soarta stațiunii Molivișu se hotărăște săptămâna viitoare, la București
Luni, 15 Februarie 2016 23:12
Președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău a mers la Guvern, pentru a readuce în discuție mult controversata stațiune montană Molivișu. Proiectul, început încă de pe vremea fostului președinte al Consiliului Județean Argeș, s-a oprit anul trecut, chiar înainte de a începe bine.
Construirea stațiunii din munții Păpușa-Iezer a fost oprită la sfârșitul anului din cauza faptului că ADI Molivişu nu a plătit factura emisă de firma constructoare, BORA. După ce, italienii de la BORA au emis factura către ADI Molivişu, o asociaţie cel puțin dubioasă, care a funcționat cu binecuvântarea Consiliul Judeţean Argeş și pe bani de la
Scandal la Moșoaia între cei doi candidați PNL pentru Primărie
Luni, 15 Februarie 2016 23:05
# Un profesor și un om de afaceri, încăierați! Ședința cu scântei s-a terminat fără niciun rezultat # Olimpia Doru: ”Sunteți penibili!”
Încăierare demnă de o cauză mai bună, duminica trecută, la Moșoaia, între cei doi candidați din cursa internă a PNL pentru primărie. Un profesor, Alexandru Lucian Mihai, și un om de afaceri, Mihai Alexandru Ștefan, și-au chemat, la Căminul Cultural din comună, susținătorii, pentru a-și crește, fiecare, șansele de a fi desemnat, oficial, candidat al PNL-ului. Degeaba s-au întâlnit într-un cămin cultural, pentru că ședința ce a urmat a fost departe de orice formă de cultură. Nici măcar culturile
Avalanșă de executări silite printre oamenii de afaceri din Argeș
Luni, 15 Februarie 2016 23:03
# Constantin Scarlat, patronul CNCD, și Stelică Crăciun, cu bunurile scoase la vânzare
Sumele mari, luate de la bănci acum câțiva ani, sunt, în continuare, greu de returnat de către marea majoritate a populației. Legea dării în plată este un subiect deosebit de actual acum, la început de 2016. Iată că nici oamenii de afaceri din Argeș nu sunt scutiți de înghesuieli financiare. Prima ”celebritate” ale cărei bunuri sunt scoase la vânzare, prin metoda executării silite, anul acesta, este Constantin Scarlat, patronul CNCD. Acesta a luat, de la Banca Transilvania, în anul 2011, un credit. La contractul
Alegerile vin, la Săpata, cu atacuri ordinare
Luni, 15 Februarie 2016 23:00
# Acuzații de evaziune fiscală, din partea concurenței, pe documente semnate în fals!
Laurențiu Micu, actualul primar al comunei Săpata este, de un timp, ținta unor atacuri ordinare venite din partea contracandidaților săi, dar și a altor persoane ”de bine” din comună care, în ultimii patru ani, nu au mai putut să fure după pofta inimii. Drept pentru care niște golani, pentru că altfel nu pot fi numiți, s-au apucat să facă și să desfacă, doar-doar vor scăpa, în vară, de cel mai tânăr primar din județ, a cărui prezență însă s-a simțit marcant în ultimii patru ani la Săpata.
Marian Niţă susţine cu tărie că scandalul de la Buzoeşti a fost premeditat de foştii săi colegi
Luni, 15 Februarie 2016 22:50
Surpriza neaşteptată a conferinţelor de presă desfăşurate săptămâna trecută în cadrul instituţiilor publice locale argeşene a venit din partea lui Marian Niţă, fostul şef al Complexului Social de la Buzoeşti, care a ţinut să transmită reprezentanţilor presei faptul că este absolut nevinovat în cazul de la Buzoeşti şi că a fost victima unei premeditări pusă la cale de colegii săi de la centru.
Culisele unei demisii. Ce se ascunde în spatele demisiei lui Ionuţ Elie Zisu din funcţia de senator
Luni, 15 Februarie 2016 22:45
Săptămâna trecută, senatorul PNL Ionuţ Elie Zisu a demisionat din Senat, iar plenul a adoptat o hotărâre de vacantare a mandatului deţinut de acesta. Ceea ce nu au menţionat ziarele care au relatat acest fapt a fost adevăratul motiv pentru care Zisu şi-a dat demisia. Oare de ce Zisu a ales a să renunţe la calitatea de senator, tocmai în perioada când dosarul său de evaziune fiscală era judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie?
Curs inedit la Biblioteca Judeţeană ”Dinicu Golescu”. Argeşencele învaţă cum să brodeze o ie românească
Luni, 15 Februarie 2016 22:32
Începând din luna ianuarie a acestui an, la Biblioteca Judeţeană ”Dinicu Golescu” Argeș, se desfăşoară o activitate inedită- „Meşteşuguri uitate – Cusături tradiționale românești, ia românească”. Cursul este, de fapt, un atelier creativ și de iniţiere în confecţionarea iei româneşti și este susţinut de bibliotecarele Lucreţia Picui şi Gabriela Tomescu de la Secţia Colecţii Speciale din cadrul bibliotecii. Pentru a afla mai multe lucruri despre acest curs, am vorbit cu Lucreţia Picui, expert în carte veche și bibliofilie, o bibliotecară creativă, cu spirit de iniţiativă, care a reuşit să-şi lase amprenta personală în organizarea bibliotecii:
Administrația locală Valea Iașului, la raport
Luni, 15 Februarie 2016 15:08
# Primarul Nicolae Barbu ne-a prezentat succint principalele proiecte pe care le are în vedere anul acesta
Anul 2016, am putea spune, este anul în care se culeg roadele muncii conducerii administrației locale din Valea Iașului și nu numai, din ultimii ani. Fiind și an electoral, am stat de vorbă cu primarul Nicolae Barbu despre proiectele, nu puține la număr, pe care le are în vedere să le întreprindă anul acesta. Din spusele primarului am înțeles că anul 2016 vine cu foarte multe obiective îndeplinite pentru care s-a muncit ani la rândul. Fie că vorbim de segmentul educație, fie că vorbim de segmentul sănătate sau de segmentul infrastructură edilitară, toate aceste domenii vor cunoaște îmbunătățiri semnificative anul acesta.
Viceprimarul, cu atribuții de primar, al comunei Căteasca a dus la bun sfârșit o parte din proiectele fostului primar, Liviu Năstase
Luni, 15 Februarie 2016 15:06
# Continuitatea proiectelor a dat roade # Proiectele de dezvoltare ale celor doi au adus comuna Căteasca pe harta de interes al marilor intreprinzători
După nefericitul incident, am putea spune, cu incompatibilitatea fostului primar al comunei Căteasca, din cauza inadvertențelor din legislația românească, atribuțiile de primar au fost preluate de viceprimarul Florin Marinescu. Acesta a înțeles importanța proiectelor ce se aflau în derulare, acordându-le în continuare mare atenție și astfel atrăgând noi investitori pe teritoriul comunei lor, care au creat și vor crea mii de locuri de muncă.
Expertul Podului Căteasca, arestat. Consiliul Judeţean Argeş ar cere despăgubiri, dar nu are cui
Luni, 15 Februarie 2016 15:05
Consiliul Judeţean Argeş vrea să-şi tragă partea în două dosare: „Consultanţa” şi „Podul Căteasca”, în care s-a constituit parte civilă. Mai exact, în „Podul Căteasca” este vorba despre o speţă în care procurorii afirmă că: „Fostul preşedinte CJ, Constantin Nicolescu, Grigore Dobre-patronul firmei „Zeus” SA, au comis infracţiuni de corupţie, în contextul atribuirii preferenţiale, în martie 2009, a contractului de achiziţie publică «Normalizare condiţii de trafic pe drumurile judeţene prin reabilitarea a două poduri afectate de inundaţii»”.
12 bebeluși internați la București, un copil mort
Luni, 15 Februarie 2016 14:42
# Bacteria ucigașă face ravagii în Argeș. Toți copiii au fost transportați în stare gravă în Capitală. Poliția a deschis o anchetă, iar Ministerul Sănătății verifică DSP Argeș
A fost o săptămână de coșmar în Argeș. Ca secerați, bebeluşii din mai multe localități au căzut grav bolnavi. Atât de grav, încât au fost transportați la București pentru dializă. Ministerul Sănătăţii a trimis o comisie specială, la DSP Argeş pentru a evalua modul în care direcţia a făcut verificări în acest caz. Între timp, directorul DSP Argeș, Sorina Honțaru, transmite presei să nu mai fie deranjată cu întrebări despre acest caz. Și medicul Dan Manu, (șeful Comisiei de Sănătate a Consiliului Județean Argeș) are explicații halucinante: bebelușii și mămicile nu s-au spălat pe mâini.
Președintele Consiliului Județean Argeș: ”Îmi doresc un nou mandat”
Luni, 08 Februarie 2016 15:13
# Președintele Consiliului Județean Argeș, Florin Tecău și-a anunțat ”candidatura” pentru un nou mandat la președinția CJ. # Vicepreședintele Dorin Mărășoiu vizează și el o funcție în viitorul aparat administrativ 2016-2020, care va fi ales în această vară. # PSD Argeș, prin vocea purtătorului de cuvânt, Dan Manu, le oferă, în continuare susținere politică, cel puțin la nivel declarativ.
Ultima conferință de presă a PSD Argeș a reunit la aceeași masă trei nume, tot mai des vehiculate, ca fiind posibilii președinți ai Consiliului Argeș, ce vor fi desemnați după
Mai multe articole..
- Primarul Ion Georgescu: ”Florin Tecău are toate șansele să rămână președintele Consiliului Județean Argeș”
- Votantul nu sună de două ori la PSD Argeș. Lista comunicatorilor pe care să NU îi deranjați la telefon
- Fostul şef al învăţământului argeşean, Florin Gardin, dus cu vorba de Klaus Iohannis
- CJ Argeş, trimis în judecată de către Asirom Vienna Group
Pagina 473 din 562
«ÎnceputAnterior471472473474475476477478479480UrmătorSfârşit»