Decizie finală în dosarul „Reţete pentru morţi”! Doctorița Anca Alexandrescu - încarcerată la Penitenciarul Mioveni
Luni, 20 Mai 2019 22:39
Judecătorii Curții de Apel Pitești s-au pronunțat, pe 15 mai, în dosarul Ancăi Alexandrescu. Fosta șefă a DSP Argeș a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare, deși inițial, în primă instanță, a fost achitată. Doctorița a fost încarcerată la Penitenciarul Mioveni.
Doctorița Alexandrescu, împreună cu complicii săi, prin intermediul farmaciei din Călinești, al cărei asociat unic era, a prescris și apoi decontat, în anul 2009, aproape 400 de rețete fictive.
Blocaj prelungit la Primăria Ștefănești. Ioana Dumitru: „Din cauza unor interese de clică, orașul Ștefănesti încă nu are buget și nici viceprimar votat”
Luni, 20 Mai 2019 22:30
Se prelungește blocajul politic la Primăria Ștefănești. Din păcate, primii afectați sunt cetățenii, pentru că lipsa de la ședințe a consilierilor duce la imposibilitatea punerii în aplicare a unor proiecte. Imaginea postată, în după amiaza zilei de vineri, săptămâna trecută, de edil, este sugestivă. Ca și textul ce o însoțește.
Dragnea: “Vom include printre domeniile prioritare de sprijin și depozitele pentru produsele agro-alimentare”
Luni, 20 Mai 2019 22:27
# Liviu Dragnea, a dat, la Corbi, mesaje de parcă era în opoziție
Liviu Dragnea, președintele PSD, a fost vineri în Argeș: în orașul Topoloveni și în comuna Corbi. În nordul județului, Dragnea a vizitat o exploatație agricolă înființată cu fonduri europene în anul 2010. Mihai Ungurenuș, un fermier local, a înființat, pe lângă plantația de muri, meri și afin și un depozit frigorific. Alături de Liviu Dragnea s-au aflat europarlamentarul Gabriela Zoană, președintele PSD Argeș, Șerban Valeca, președintele CJ Argeș, Dan Manu, primarul PSD din Curtea de Argeș, Constantin Panțurescu, și ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Eveniment cu tradiție, în localitatea argeșeană Corbi. ”Rapsodia păstorească”, la cea de-a 49-a ediție
Luni, 20 Mai 2019 22:16
Primăria și Consiliul Local Corbi, în parteneriat cu Căminul Cultural Corbi, au fost gazde bune, pentru mii de vizitatori, duminică, pe 19 mai, la cea de-a 49-a ediție a evenimentului ”Rapsodia Păstorească”. Sărbătoarea locuitorilor comunei de pe valea Râului Doamnei, a început în jurul orei 10,00 cu vizitarea muzeului local, urmată de parada cântecului, dansului şi portului popular susţinută de ansambluri cu specific păstoresc din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea, Sibiu și Argeş, dar şi din mai multe localităţi din Republica Moldova, respectiv din raioanele Soroca și Căușeni.
Stenograme! Au adus bani falși în Argeș! Traficanții de valută au fost trimiși în judecată
Luni, 13 Mai 2019 12:50
# Și-au cumpărat mașini, telefoane sau tratamente cu acid hialuronic pentru iubite, cu bancnote false
La începutul lunii mai, pe rolul Tribunalului Argeș a fost înregistrat dosarul „traficanților de valută”. Trei persoane, din București, au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Pitești pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de valori falsificate. Conform legii în vigoare, cei trei inculpați riscă închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Șapte persoane, majoritatea din Argeș, au fost păcălite de inculpați. În dosar s-au constituit ca părți civile patru persoane, iar ca părți vătămate alte trei persoane.
Consiliul Județean Argeș vrea banii lui Constantin Nicolescu
Luni, 13 Mai 2019 12:47
# ANAF și CJ Argeș - acțiune la instanța civilă doar pentru recuperararea unuia dintre prejudiciile din dosarul „Podul Căteasca”
Constantin Nicolescu, fostul președinte al CJ Argeș, a fost condamnat, pe 26 martie, de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, la 7 ani și 8 luni de închisoare cu executare în dosarul „Podul de la Căteasca” pentru luare de mită. În același timp, acesta a fost achitat pentru acuzaţia de abuz în serviciu, iar în ceea ce priveşte acuzaţia fals intelectual, s-a constatat că a intervenit prescripţia. Fostul preşedinte al CJ Argeş a rămas totuși în libertate, fapta pentru care a fost condamnat fiind concurentă cu cele din dosarul „Şcolilor”.
Un fost senator de Argeș pune punctul pe I. Pe I-ul liberalilor…
Luni, 13 Mai 2019 12:41
Fostul senator de Argeș, Gheorghe (George) Rizescu, fost subprefect al județului, autor al mai multor cărți în care satirizează slăbiciuni uzuale, dar și politice ale omului, a devenit, zilele trecute, acid, pe o rețea de socializare, cu privire la poziția adoptată de liberali. Iată ce scrie argeșeanul.
Lidia Buble și Holograf la Zilele Municipiului Pitești, ediția a 27-a
Luni, 13 Mai 2019 12:29
Primăria Piteşti a stabilit programul manifestărilor care vor fi organizate cu prilejul Zilelor Municipiului Piteşti. Această a 27-a ediţie marchează împlinirea a 631 de ani de la prima atestare documentară a Piteştiului şi îi cinsteşte pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, care sînt patronii spirituali ai Piteştiului. Iată care este programul:
# Marți, 14 mai
ora 17.00 - Medalion literar-muzical, cu tema ”Piteștiul în literatură” (coordonator Mona Vâlceanu), Centrul Cultural Pitești - Sala Ars Nova
Unde se vrea, se poate! Comuna cea mai săracă din Argeș - iluminare LED, gaze, canalizare!
Luni, 13 Mai 2019 12:25
Bebe Ivan, primarul din Băbana, nu este numai un om inimos, dar este și foarte bun gospodar. Se judecă cu instituțiile statului pentru localitatea sa. Îi educă pe săteni – este campion al colectării selective a deșeurilor. Mai nou, a publicat lista investițiilor planificate pentru anul acesta. Iluminare LED, școli, grădinițe, asfalt, gaze, canalizare etc. Și toate acestea în comuna cu cel mai mic venit, pe cap de locuitor, din Argeș. Poate mai învață și alții, deși e greu de crezut...
Click AICI pentru a vedea investițiile programate în comuna Băbana
Sindicatul Automobile Dacia se pregătește de grevă generală
Luni, 13 Mai 2019 12:21
# Ion Iordache (foto), vicelider SAD: „Marți avem Adunarea Generală pentru a hotărî data de declanșare a grevei”
Începute în urmă cu două luni, negocierile pentru contractul colectiv de muncă pe 2019 între Sindicatul Automobile Dacia şi conducerea uzinei de la Mioveni nu au ajuns la vreun rezultat. Marți, 14 mai, ar putea fi stabilită data de declanșare a grevei.
Primarul din Băbana îi pândește pe romii din afacerea ”șanțul”!
Luni, 13 Mai 2019 12:07
Departe de a se fi terminat, serviciile – prestate sau nu de romi – care au aparținut anului 2011, încă produc efecte nedorite. Unul din cazurile de pomină este cel al Primăriei Băbana, din contul căreia, o firmă înmatriculată la Costești, ”Argecom Metal”, a reușit să tragă peste 3 miliarde de lei vechi. Bani care, desigur, au dispărut imediat din conturile respective.
În pas cu tehnologia! Mioveniul, primul Smart City din județ
Luni, 13 Mai 2019 12:05
Săptămâna trecută, a avut loc, la Mioveni, lansarea proiectului pilot Smart City - soluție inteligentă pentru iluminat public lămpi LED, supraveghere video – management rutier, free wi-fi, panou LED - Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Mioveni.
Proiectul a constat în montarea a 126 de lămpi LED cu cosum redus, care au o putere care variază între 20 și 90 W, în funcție de nivelul la care sunt reglate, montarea a 17 camere CCTV de supraveghere video - rezoluție 1920x1080/60fps cu sistem infrared, un stâlp
Patroana de la „Capitol”, acuzată de evaziune fiscală
Luni, 13 Mai 2019 10:49
Mariana Rambela, managerul complexului-restaurant “Capitol”, a fost trimisă în judecată, recent, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș fiind cercetată pentru evaziune fiscală și spălare a banilor. Dosarul a fost înregistrat pe 2 aprilie, pe rolul Tribunalului Argeș. Aceasta este acuzată că prin intermediul a trei societăți comerciale, pe care le administra, inclusiv restaurantul „Capitol”, nu a declarat la organele fiscale toate operațiunile comerciale efectuate și veniturile obținute.
George Caval, președintele CCIA: ”Târgul a fost un câștig al întregii comunități de afaceri”
Luni, 13 Mai 2019 10:46
# A IV-a ediție a Târgului Agro Pitești a fost o reușită!
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș a organizat cea de-a IV-a ediție a Târgului de Echipamente și Utilaje Agricole AGRO PITEȘTI. Evenimentul a fost organizat impecabil și în acest an de președintele CCIA Argeș, George Caval.
Licitație uriașă la Apele Române - Argeș
Luni, 13 Mai 2019 10:38
# Instituția cumpără motorină de circa 6 milioane lei!
Se pregătește, zilele acestea, o achiziție uriașă, în curtea Administrației Bazinale de Apă Argeș Vedea (ABAAV). Instituția dorește să achiziționeze motorină pentru consumul aferent a doi ani, iar valoarea carburantului este de aproape 60 de miliarde de lei vechi. Firma câștigătoare va trebui să transporte marfa (EURO 5) la depozitul din Valea Mare (lângă Câmpulung), în tranșe de maxim 20.000 litri. Componenta financiară are o pondere de 95% din total, restul de 5% fiind determinat de durata de livrare. ABAAV a scos, recent,la licitație și spații din albia râurilor aflate în administrare, pentru exploatarea de agregate, dar și servicii de reparare a parcului auto.
Click AICI pentru vizualizare document.
Sărbătoarea narciselor de la Negrași a ajuns, duminică, la cea de-a 51-a ediție!
Luni, 13 Mai 2019 10:30
Rezervația naturală "Poiana cu narcise Negraşi" este situată în lunca râului Dâmbovnic, în comuna Negraşi, jud. Argeș și este cea mai sudică poiană cu narcise a României. Rezervaţia Poiana cu narcise Negraşi reprezintă o relicvă naturală din cuaternar, a fost declarată rezervație naturală la data de 24 iunie 1966 și este ocrotită pentru valoarea științifică deosebită a speciei dar și pentru valoarea peisagistică a covorului cu narcise.
Memorandum pentru medicina tradițională chineză, la Mioveni
Luni, 13 Mai 2019 10:27
În perspectiva înființării la Mioveni a unui Centru de Diagnosticare și Tratament Complex de Medicină Tradițională Chineză, pe 8 mai, o echipă de specialiști din cadrul Spitalului de Medicină Tradițională al Municipiului Jinhua s-a aflat la Mioveni, în cadrul unei vizite oficiale. Echipa a fost formată din Shao Jianping - directorul general al spitalului, Kong Jiangming - directorul medical și Cheng Weizhen - directorul de îngrijiri. Aceștia au fost însoțiți de consilierul departamentului știință și tehnologie al Ambasadei Chinei în România, Zhang Jian și de Secretarul II al Ambasadei, Wan Cong.
A plătit banii, dar s-a ales cu alte probleme! Omul de afaceri Dragoș Diaconescu a plătit cele 5 milioane de euro pentru Hotelul Muntenia
Luni, 22 Aprilie 2019 13:53
# Acum se cere și plata TVA-ului, aferent unui teren # Luptă aprigă între creditorii debitoarei Turism Muntenia pentru cei 23,54 milioane lei
În urmă cu două luni și jumătate, în urma unei licitații, organizate de către administratorul judiciar Pareto Grup IPURL din Baia Mare, a fost vândut Complexul hotelier „Muntenia” din centrul Piteștiului. Omul de afaceri Dragoș Diaconescu, patronul Atu Casino, a fost cel care a câștigat licitația, cu un preț de adjudecare de 23,54 milioane lei, aproximativ 5 milioane euro, la sfârșitul lunii ianuarie 2019.
Florin Frătică, fostul primar din Bradu, achitat de Curtea de Apel București în dosarul ANRP
Luni, 22 Aprilie 2019 13:51
# Măsura sechestrului a fost menținută
Curtea de Apel Bucureşti l-a achitat pe Florin Frătică, fostul primar al comunei Bradu, cât şi pe fostul consilierul juridic al Primăriei, Daniela Manolache şi pe ceilalţi doi inculpaţi din dosarul în care edilul era acuzat de abuz în serviciu. Mai mult, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. În acest dosar, Florin Frătică a fost trimis în judecată pentru retrocedarea unui teren soţilor Lenuţa şi Jean Georgescu. Prejudiciul fusese stabilit la 35 milioane lei, reprezentând suma acordată de către A.N.R.P. ca despăgubire pentru cele 19,13 ha teren.
Drumul spre satul Blaju, din Tigveni, este reabilitat
Luni, 22 Aprilie 2019 13:46
# Minune, pentru cei 25 de oameni, rămași să locuiască acolo
A început construcția Autostrăzii Sibiu-Pitești. Investiție majoră, de interes național și chiar european (Coridorul IV), amânată încă din vremea comuniștilor. Însă, pentru cei aproximativ 25 de oameni din satul Blaju, comuna Tigveni, s-a întâmplat o minune și mai mare: a început reabilitarea drumului care îi leagă de civilizație. Este vorba de aproape 4 kilometri, traseu ce, până acum, era impracticabil cam șase luni pe an, timp în care, aceste suflete, erau nevoite să supraviețuiască așa cum puteau. S-a intervenit cu utilaje grele, șoseaua este extinsă, nivelată și pietruită, cu fonduri proprii, dar și atrase.
Primăria din Ștefănești curăță cursurile de apă
Luni, 22 Aprilie 2019 13:45
Deși în conflict cu onor colerii de partid, primărița Ioana Jenica Dumitru, cu gândul la curățenia internă, s-a apucat să ecologizeze cursurile de apă. Astfel, două zile, săptămâna trecută, prin munca beneficiarilor de ajutor social, s-au adunat tone de gunoaie
Ioana Jenica Dumitru: A fost finalizată acțiunea de salubrizare a cursurilor de apă în Izvorani și Valea Mare, insistându-se în mod deosebit în zona podurilor, unde gunoaiele formaseră adevărate bariere și împiedicau curgerea apei.
Mai multe articole..
- Conacul Brătienilor de la Rătești este, din nou, de vânzare, cu 80.000 euro
- Doctorul Marian Drăgușin a dat o nouă lovitură imobiliară
- Încă un dosar de proxenetism în Argeș! Șapte proxeneți, în arest la domiciliu
- Spălătorie auto din Pitești depistată cu branşament ilegal la apă! Patronul s-a ales cu dosar penal
Pagina 474 din 638
«ÎnceputAnterior471472473474475476477478479480UrmătorSfârşit»