# Din nou deputat, și chiar la brațul Elenei Lasconi, negociind viitorul Guvern
Deputatul argeșean Ionuț Moșteanu a reușit să obțină un nou mandat de deputat, după alte două mandate în care a trecut prin Parlamentul României. Între timp, a candidat de două ori la Primăria Pitești și a câștigat locul 3, deci pe plan local n-a reușit vreo victorie notabilă. Dar la București, Moșteanu are spatele asigurat, de vreme ce i s-a permis să lupte pentru un nou mandat de parlamentar. Mai nou, e mâna dreaptă a Elenei Lasconi, deși aceasta se jura, în vară, că nu va defila cu Drulă, Barna și Moșteanu. Înainte de a candida la președinția USR, primărița Elena Lasconi declara, pentru presa centrală, că nu va face echipă cu Dan Barna, Cătălin Drulă și Ionuț Moșteanu, deoarece îi consideră groparii USR-ului.
”Încă nu am definitivat (lista cu echipa de conducere – n.r.). O să fie şi persoane care nu au fost în prim plan, din ţară. Oricum, eu îmi doresc foarte-foarte mult, în momentul în care o să ajung preşedintele USR, să dăm mai multă putere filialelor din ţară
Ei (Barna, Drulă și Moșteanu, n.red.) au făcut parte dintre cei care au condus cu adevărat USR-ul şi care au dus la rezultatul acesta. Nu trebuie acum să-i omorâm, nu trebuie să-i scoatem… Noi trebuie să lucrăm împreună, nu se duce nimeni cu maceta să… „Gata, plecaţi!” Pentru că avem nevoie… gândiţi-vă că ei au experienţă de câţiva ani în politica mare din România şi contează. Eu îmi doresc să unesc oamenii, nu să-i dezbin, pentru că altfel noi vom fi şi mai slabi.
Asta nu înseamnă că eu nu o să pot să lucrez cu oamenii ăştia, dar nu o să defilez eu cu ei, asta sută la sută”, a precizat Lasconi, în vară. Dar iată că, săptămâna trecută, Ionuț Moșteanu era alături de Elena Lasconi la negocierile pentru formarea viitorului Guvern. Deci Lasconi defilează cu Moșteanu, uitând că, în urmă cu câteva luni, s-a lepădat de el. Urmează alți patru ani în care deputatul argeșean ne va rupe cu postări pe social-media. De muncit pentru Argeș, poate mai subțire, că Moșteanu stă la București.
