Se poate spune, fără teama de a greși, că, atunci, omenirii i-a trecut glonțul pe la ureche, dacă ar fi să folosim o expresie cunoscută. Cu alte cuvinte, o cauză, oarecum banală la început, putea avea urmări catastrofale. Așa s-a întâmplat la începutul secolului al XX-lea, când se considera că Balcanii reprezentau ”butoiul cu pulbere al Europei”. Și nu fără temei, pentru că atentatul de la Sarajevo (supranumit și ”împușcătura care s-a auzit în toată lumea”) a fost cauza care a declanșat prima mare conflagrație mondială. Constantin Chirițescu, în excepționala sa lucrare ”Istoria războiului pentru întregirea României”, se exprima și mai plastic: ”Glonțul plecat din pistolul lui Gavrilo Princip a incendiat globul pământesc”.
Iată că, după mai bine de o sută de ani, un alt butoi cu pulbere stă gata să explodeze, și nu departe de Balcani… Nu a fost de ajuns criza teribilă provocată de pandemia de covid ca ea să se înlănțuie cu o nouă criză, mult mai gravă, generată de atacarea Ucrainei de Rusia. Și totul nu ar fi fost atât de grav dacă nu ar fi apărut amenințarea cu o ripostă nucleară. Asta ne mai lipsea…
Din nefericire, modul cum evoluează criza nu îndepărtează acest pericol. În acest context, a distribui populației pastile cu iod mi se pare o glumă proastă. Pentru a avea o dimensiune, cât de cât reală, a ceea ce s-ar putea întâmpla, ar trebui să ne documentăm puțin, nu mult, asupra a ceea ce s-a întâmplat la Hiroshima și Nagasaki.
Revenind la Criza rachetelor cubaneze din 1962, vom putea observa, lesne, mai multe asemănări cu situația foarte delicată prin care trecem. În primul rând, avem de a face cu aceiași doi actori: S.U.A. și Rusia, sigur, în cu totul alte circumstanțe, dar la fel de periculoase.
Deși era evident dezechilibrul nuclear, S.U.A. având 27.000 de capete nucleare, față de numai 3.600 ale sovieticilor, cauza principală a fost faptul că americanii au instalat în Turcia rachete balistice nucleare cu rază medie de acțiune (Jupiter), care puteau atinge Moscova în întimp ce rușii puteau lovi, în cel mai bun caz, Alaska. În acest context, Hrusciov hotărăște să amplaseze rachete ICBM cu rază medie de acțiune în Cuba, de unde pueau atinge orice punct din S.U.A., inclusiv capitala Washington. Trebuie ținut cont că, în acest conflict, Cuba nu a contat, situație la care am putea să ne așteptăm și acum, desigur, într-un alt context.
Rușii au încercat să-și amplaseze rachetele în cel mai mare secret, dar americanii au aflat repede și, în consecință, pentru că de negocieri nu putea fi vorba, trec la blocada aeriană și navală a Cubei. Din acel moment, soarta lumii atârna de un fir de păr. Chiar dacă orice încercare de spargere a blocadei ar fi avut consecințe catastrofale, acest moment a existat. Este vorba de petrolierul rus ”București” care, pe 25 octombrie, a spart blocada. În pofida tuturor avertismentelor primite, ”Bucureștiul” și-a văzut în continuare de drum. Ulterior, s-a constatat că nu a fost o provocare din partea rușilor, ci o eroare de pilotaj. Acel moment, atât de grav, a fost depășit numai și numai datorită deciziei înțelepte a președintelui Kennedy care a lăsat în pace ”Bucureștiul” pentru că nu putea transporta altceva decât petrol. Atunci Dumnezeu a mai dat o șansă lumii.
Evenimentul a avut efectul unui duș rece pentru că, speriați de consecințele catastrofale, cei doi lideri implicați în conflict, Kennedy și Hrusciov, au ajuns la o înțelegere: rușii să-și retragă armata și rachetele din Cuba, iar americanii să-și retragă rachetele din Turcia.
Stau și mă întreb dacă Putin și Biden vor avea înțelepciunea de a evita o apocalipsă, și câte șanse ne-ar mai putea da Dumnezeu.
Prof. dr. Cornel Carp
