ISU Argeş a luat la puricat unităţile de cazare din judeţ

Publicat pe : 26 iunie 2017

Distribuie știrea

În această perioadă, în judeţul nostru, se desfăşoară o serie de verificări de rutină realizate de către reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeș pentru a se scoate la iveală dacă patronii unităţilor hoteliere îşi primesc turiştii, respectând toate normele de apărare împotriva incendiilor.
Astfel, până la începutul lunii iulie vor fi efectuate o serie de controale în care sunt vizate mai multe obiective de turism, alimentaţie publică şi agrement. Scopul acestor verificări este de a asigura normele împotriva apariţiei incendiilor.

De asemenea, printre cele mai frecvente constatări menţionate în documenete de control, se pot găsi: neasigurarea angajării unui cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor; nemenținerea în stare de funcționare a instalațiilor electrice pentru iluminatul de securitate pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcarea hidranților interiori de incendiu, cât și pentru intervenție în încăperea centralei termice; neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor existente (stingătoare), aflate în dotarea unor construcții de turism, în conformitate cu reglementările tehnice; exploatarea cu defecțiuni și improvizații a instalației electrice aferentă construcțiilor.
Pentru prevenirea situațiilor de urgență și consolidarea climatului de siguranță a celor care au ales ca destinație atât unităţile de cazare de pe raza judeţului, cât şi de pe restul teritoriului României, IGSU a dispus suplimentarea specialiștilor cu inspectori de prevenire, care să participe la acțiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiștilor, precum și la cele de îndrumare, instruire și control pe linia respectării măsurilor de apărare și stingere a incendiilor.
Antoniu Neguţ

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE