ITM Argeș, închisoare sau amendă pentru angajatorii la negru sau pentru cei care nu plătesc salariul minim pe economie

Publicat pe : 20 decembrie 2015

Distribuie știrea

În urma numeroaselor solicitări adresate instituţiei noastre cu privire la răspunderea penală, reglementată de Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, vă informăm următoarele.
Instituţia răspunderii penale este  reglementată de legiuitor în Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, la capitolul V, respectiv articolele 264 – 265.
Astfel, potrivit art.264 alin.1 din Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu

amendă penală fapta persoanei care stabileşte în mod repetat pentru salariaţii încadraţi cu contract individual de muncă, salarii sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată. Aşadar, condiţia ca o astfel de faptă să fie calificată drept infracţiune  constă în repetabilitatea ei şi să privească mai mulţi salariaţi. În lipsa repetabilităţii , fapta constituie contravenţia prevăzută de art. 260 alin. 1 lit a) din Codul Muncii republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Aceeaşi pedeapsă, respectiv închisoare de la o lună la un an sau amendă penală este prevăzută şi la art.264 alin.2 pentru sancţionarea infracţiunii constând în refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale, în scopul împiedicării verificărilor privitoare la modul de aplicare a reglementărilor generale şi speciale în domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, în termen de cel mult 15 zile de la primirea celei de-a doua solicitări.
Împiedicarea sub orice formă a organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în sedii, incinte, spaţii, terenuri sau mijloace de transport pe care angajatorul le foloseşte pentru desfăşurarea activităţii sale, în vederea efectuării verificării privitoare la modul de aplicare a reglementărilor din domeniul relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, constituie de asemenea infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă penală, conform art.264 alin.3.

Închisoare pentru primirea la muncă a cinci persoane fără încheierea unui contract individual de muncă

Potrivit dispoziţiilor art.264 alin.4 din acelaşi act normativ, constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă. Precizăm că aceasta este o infracţiune care se aseamănă cu contravenţia  reglementată de art. 260 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Dar, ceea ce o diferenţiază şi-i conferă caracterul de pericol social specific  este numărul angajaţilor fără contract – peste 5 persoane.
Constituie infracţiune conform art.265 alin.1  şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi încadrarea  în muncă a unui minor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor.  Menţionăm că  această infracţiune de pericol poate fi săvârşită numai de către un angajator şi reprezintă o consecinţă a măsurilor  prevăzute de lege pentru ocrotirea minorilor, care nu pot fi încadraţi în muncă decât  după dobândirea capacităţii juridice (restrânse sau depline, după caz), precum şi pentru protecţia tinerilor  salariaţi, în vârstă de până la 18 ani.  Din punct de vedere subiectiv, infracţiunea poate fi săvârşită numai cu intenţie , deoarece  atât ,,încadrarea” în muncă a minorilor  cu nerespectarea condiţiilor legale referitoare la regimul de muncă al acestora, cât şi ,,folosirea” lor pentru prestarea activităţii cu încălcarea aceloraşi prevederi legale sunt acţiuni ce presupun numai intenţia.

Vezi și știrea  Bunele maniere la Conacul Goleștilor

Cu închisoare de la 3 luni la 2 ani se pedepseşte, conform art.265 alin.2 şi infracţiunea constând în primirea la muncă a unei persoane aflate în situaţie de şedere ilegală în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane. Menţionăm că o persoană se află ilegal în România în cazul în care a pătruns în ţara noastră fără să respecte condiţiile legale de prevăzute de OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare, sau, deşi a pătrund legal la un anume moment nu mai îndeplineşte aceste condiţii O astfel de persoană este victima traficului ilegal dacă a suferit vreuna dintre faptele incriminate de legea specială.  Pentru existenţa infracţiunii în discuţie  este necesar ca angajatorul să aibă cunoştinţă  că acea persoană primită la muncă este o victimă a traficului de persoane.

Fapta angajatorului este de o mai mare gravitate şi se sancţionează mai aspru, respectiv cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani, în situaţia în care munca prestată de persoana aflată în situaţia de şedere ilegală sau de peste 5 persoane care nu au încheiat contract individual de muncă, este de natură să le pună în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE