La mulți ani, Octavian Mihail M. Sachelarie!

Publicat pe : 15 iulie 2019

Distribuie știrea

Octavian Sachelarie s-a născut la Topoloveni, la data de 14 iulie 1954. Așadar, directorul Bibliotecii Județene Argeș a împlinit, la sfârșitul săptămânii trecute, 65 de ani. Împlinirea frumoasei vârste coincide și cu împlinirea a 15 ani de când este în fruntea instituției de cultură menționate.  A absolvit Liceul Teoretic, Topoloveni (1973), Universitatea din Bucureşti (1978). Stagiu în Italia (1992). Doctorat, sociologie, Bucureşti (2003). Activitate permanentă, Biblioteca Judeţeană  Dinicu Golescu Argeş: prelucrare carte (1979-1998); director adjunct (1998-2005); director (2004~). Preocupări didactice, Universitatea din Piteşti, Argeş (1998~).

Volume importante:
– De la mentalitatea bibliofagă la Evenimentul Zilei (2002);
– Probleme de sociologia educaţiei (2002, în colaborare);
– Introducere în managementul de bibliotecă (2003, în colaborare);
– Sociologia comunicării (2006, în colaborare);
– Triunghiul cunoaşterii. Carte, lectură, bibliotecă (2011);
– Templul viselor (2015);
– Imposibila reîntoarcere – confesiuni afective (2016).
Numeroase studii, articole, emisiuni media, reuniuni naţionale şi internaţionale pe diverse teme. Colegii redacţionale, revistele: Cultura, Paideia, Biblioteca, Philosophia militans, Bibliosphere. Contribuţii la: redefinirea caracterului enciclopedic al instituţiei; orientarea programelor educaţionale spre cerinţele Uniunii Europene; informatizarea serviciilor pentru cititori; promovarea imaginii valorilor din Argeş-Muscel. Membru, Consilul de Conducere, Institutul Cultural Român, Bucureşti (2012~), alte foruri profesionale în domeniu. (Enciclopedia Argeșului și Muscelului, vol. IV, p. 6)
Octavian Sachelarie a demonstrat, în cei 15 ani la cârma Bibliotecii Judeţene, că o astfel de instituţie nu e nicidecum una statică, pasivă, ci poate fi un minunat loc de interacţiune între genuri culturale, generaţii de cititori, culturi naţionale şi chiar meserii ce, aparent, nu au nicio legătură, nici între ele, nici cu arta şi cultura.
La Mulți Ani!

Vezi și știrea  Adăpostul de câini fără stăpân - Mioveni te așteaptă!

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE