Lansare de carte la Biblioteca Județeană Argeș: ”Negustorul de antichități” de Stelian Tănase

Publicat pe : 2 mai 2023

Distribuie știrea

Seria evenimentelor derulate sub marca proiectului cultural-educativ demarat de Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș – ”Te provoc să mă citești”, deschide o nouă filă. De această dată este vorba despre lansarea celui de-al zecelea volum de ficțiune intitulat ”Negustorul de antichități”, apărut la Editura Corint, al unuia dintre cei mai apreciați autori contemporani, Stelian Tănase.

Născut la București în 1952, Stelian Tănase este scriitor, eseist, istoric, politolog, realizator de televiziune, doctor în Sociologie Politică (1996) și profesor universitar la Universitatea București. Absolvent al Facultății de Filosofie din București în 1977, a participat activ la evenimentele din decembrie 1989, devenind o personalitate de referință a societății civile românești.

A fost primul președinte al Grupului pentru Dialog Social, vicepreședinte al Partidului Alianța Civică, Președinte al Societății Române de Radio și Televiziune, fiind și profesor la Facultatea de Științe Politice. Opera sa cuprinde lucrări de ficțiune – literatură: Luxul melancoliei (1982), Corpuri de iluminat (1990, roman interzis de cenzură în comunism), Playback (1995, roman interzis de cenzură în comunism), Maestro (2008), Dracul şi Mumia (2010), Skepsis (2012), Nocturnă cu vampir opus 1 (2017), Partida de vânătoare (2018), Marele incendiator. Cronica unui fapt divers (2019) și texte de nonficțiune – științe politice, istorie, cercetarea arhivelor, volume de memorialistică: Revoluţia ca eşec (1996), Sfidarea memoriei. Convorbiri cu Alexandru Paleologu (1996), Anatomia mistifi-cării (1997), Elite şi societate. Gu-vernarea Gheorghiu-Dej, 1948–1965 (1998), LA vs. NY (1998), Racovski. Dosar secret (2000), Acasă se vorbeşte în şoaptă (2002), Clienţii lu’ Tanti Varvara. Istorii clandestine (2005), Istoria căderii regimurilor comuniste. Miracolul Revoluţiei (2009), Cioran şi Securitatea (2010), Conversații cu Regele Mihai (2018), Sunt un copil al Războiului Rece (2020).

Vezi și știrea  RUBRICA LUI NEA MÎNDRUȚĂ

 

Despre ”Negustorul de antichități”, autorul spune: ”Ca să scriu această poveste, m-am făcut anticar. În ultimii ani, m-am mișcat printre obiecte de preț ca un adevărat negustor. Dar acest roman nu este nici autobiografic, nici documentar. Este o ficțiune pe care o purtam de mulți ani în gând, dar care refuza să se nască. Așa că am vizitat galerii, am fost la licitații, am participat la târguri, am mers în ateliere, dar mai ales am trăit în mediul exclusivist al anticarilor. Am cunoscut sute de oameni, le-am ascultat poveștile, i-am înțeles. Lor le dedic această carte”.

Lansarea cărții va avea loc joi, 4 mai, începând ora 1600, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene Argeș, evenimentul fiind coordonat și moderat de poeta Denisa Popescu. Intrarea este liberă.

Adrian Coman, bibliotecar, Compartimenul – Evenimente Culturale și Editoriale

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE