Lucrări pentru consolidarea celei mai vechi cetăți din județul Argeș

Publicat pe : 4 iunie 2024

Distribuie știrea

 

Au început lucrările de consolidare și conservare a ruinelor Cetății Oratea (zisă și Oratia). Din fondul Timbrului Monumentelor Istorice, s-au obținut 250.000 de lei pentru proiectul „Intervenții de urgență prin lucrări de consolidare și conservare primară pentru ruinele Cetății Oratea”. În plus, Primăria Dâmbovicioara a alocat și ea 250.000 de lei pentru finalizarea acestor lucrări.

Intervențiile de urgență propuse vizează doar ruinele Cetății Oratea și reprezintă o primă etapă dintr-un amplu proces de punere în valoare a întregului ansamblu. Cetatea se află în comuna Dâmbovicioara, prima localitate din Argeș care a fost declarată staţiune turistică de interes național.

 

Complexul istoric, denumit generic Cetatea Oratea (sec. XIII – XV) se află actualmente în stadiu de ruină, fiind în stare avansată și continuă de degradare. Ansamblul monument de categorie A, încadrat în Lista Monumentelor Istorice, este format dintr-o serie de sub-componente: „Ruinele Cetății”, „Ruinele Hanului” de sec. XVIII, două cruci de piatră clasate ca monument de categoria A și „Drumurile Istorice” din perioada romană și medievală.

 

„Avem un proiect mare cu parcare, cu utilități, cu drum medieval, dar pentru început am prins, prin Timbrul Monumentelor Istorice, prin ministerul Culturii, fonduri pentru reabilitarea sa, să vedem dacă rezistă ce e acolo. De la Primărie am alocat încă 250.000 de lei.”, a precizat Dumitru Secăreanu, primarul de la Dâmbovicioara.

Autoritățile locale caută finanțare pentru întregul proiect, consolidarea zidurilor cetăţii, restaurarea şi amenajarea spaţiilor din interiorul şi exteriorul cetăţii, dar și amenajarea căilor de acces. Se încearcă integrarea Cetății Oratea în circuitul istorico – cultural – artistic din regiunea Muntenia.

„Dacă Dumnezeu ne ajută ca să ducem la bun sfârșit investiția asta, noi, ca stațiune turistică de interes național, nu mai avem nevoie de niciun leu de la nimeni. Vom avea din ce să trăim, din sursele noastre proprii, din taxe”, a mai susținut primarul. Cetatea Oratea a avut o importanță deosebită pentru zona Dâmbovicioarei, din punct de vedere strategic și comercial, pentru că acesta era și punct vamal pentru negoțul ce se făcea între Țara Românească și Brașov.

„Aici intrau în Țara Românească produse precum fier, oțel, arme, postav, catifea, pantofi, argintăraie aduse de negustori din Transilvania și tot pe aici plecau spre Brașov produse precum grâu, secară, foarte mult pește, piei de animale, miere, ceară sau bumbac luat de la turci”, spune Raluca Busioc, agent de turism la Centrul de Informare și Promovare Turistică Dâmbovicioara.

A.V.

 

Vezi și știrea  Bradu. Primarul Dan Stroe și viceprimarul Gheorghe Negoi au premiat cele mai longevive cupluri!

Foto: Centrul de Informare și Promovare Turistică Dâmbovicioara

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE