Marea dilemă a Secțiunii 2 a Autostrăzii Sibiu-Pitești: „Începem și cu sapa sau stăm doar cu Mapa?”

Publicat pe : 16 ianuarie 2024

Distribuie știrea

 

Întârzieri în obținerea autorizației de construcție pentru demararea lucrărilor de execuție a Secțiunii 2 Boița (Sibiu) – Cornetu (Vâlcea) din cadrul Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. Și asta în contextul în care se vor împlini deja doi ani de la semnarea contractului cu turcii de la Cengiz–Mapa și 18 luni de când s-a dat ordinul de începere al proiectării. Problema principală o reprezintă faptul că încă nu au fost scoase din fondul forestier suprafețele de pe traseu, mare parte din acestea fiind proprietăți ce aparțin unor ocoale silvice private, susține adevărul.ro.

 

Forajele geotehnice au fost executate până acum doar în zone neîmpădurite, în contextul în care forestierul ocupă mai bine de o treime din tronson. Prin urmare, în multe zone nu s-a demarat nici o operațiune până în acest moment.

 

Proiectul pentru obținerea Autorizației de Construire (PAC) ar fi trebuit să fie predat de anul trecut, dar operațiunile legate de proiectarea pe secțiunea a doua sunt departe de finalizare.

„Începem și cu sapa sau stăm doar cu Mapa? Așteptată cu sufletul la gură de o țară întreagă, Secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești ar trebui să vadă startul în teren în acest an, dar la noi nu e niciodată simplu… Contractul semnat cu asocierea turcă Mapa-Cengiz în 07.02.2022 are ordin de începere dat în 01.07.2022 și specifică negru pe alb ca depunerea PAC (Proiectul pentru obținerea Autorizației de Construire (AC), să se facă în 15 luni astfel încât la sfârșitul perioadei de 18 luni «toate activitățile de proiectare să fie finalizate» și «să poată fi demarate lucrările de execuție» . Dar la 31.12.2023 nu avem nici urmă de AC, deci nu putem băga excavatoarele”, atrage atenția Asociația Pro Infrastructura, într-o postare pe Facebook.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE