„Mihaela se întoarce!”, la Biblioteca Județeană

Publicat pe : 19 decembrie 2016

Distribuie știrea

Luni, 19 decembrie 2016, la ora 10.30,  Editura Diana și Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș îi invită pe părinți și pe copii la întâlnirea cu spiritul magic al copilăriei prin intermediul unui eveniment editorial deosebit. Este vorba despre lansarea cărții de colorat „Mihaela și Moș Crăciun”, prin care Editura Diana dorește să le trezească copiilor de azi același sentiment de bucurie trăit de părinții lor și să le picure în suflet un strop din eternitatea și inocența copilăriei trăite de părinții lor.
După mai bine de douăzeci și cinci de ani de absență nemotivată de la întâlnirile cu copiii, iată că „MIHAELA”, îndrăgitul personal din desenele animate românești vine la întâlnirea cu copilăria, care va avea loc în sala de conferințe a bibliotecii.

În cadrul acestui eveniment, copiii vor păși pe tărâmul fermecat al copilăriei și o vor descoperi pe Mihaela, fetița cu codițe care a cucerit inimile românilor, îndrumați fiind de trei doamne de excepție ale condeiului argeșean: prof. Aurelia Corbeanu, poetă și prozatoare consacrată, cu zeci de cărți publicate, profesoara și scriitoarea Mona Vâlceanu, inițiatoarea și coordonatoarea proiectului „Clubul literar-artistic Mona Vâlceanu”, și prof. Steluța Istrătescu, care și-a dedicat întreaga viață copiilor, pe care i-a învățat cu drag limba engleză, și care a publicat peste 40 de cărți.
Și pentru că se apropie Crăciunul, cea mai așteptată și cea mai iubită sărbătoare de către toți copiii, este un bun prilej ca voi, părinții, să le oferiți copiilor dumneavoastră șansa de a o cunoaște pe Mihaela și de a se întâlni în mod sincer și curat cu spiritul inocent al copilăriei!
La finalul acestui eveniment, copiii vor avea parte de surprize și de activități distractive oferite de Editura Diana.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE