Ministerul Educației, amendat după ce a eliminat bursele rurale pentru liceeni și bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a

Publicat pe : 24 noiembrie 2022

Distribuie știrea

Se face dreptate! Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a amendat Ministerul Educației cu suma de 10.000 de lei, după ce ministerul a eliminat  bursele rurale pentru liceeni și bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a.

„Fapta Ministerului Educației Naționale prin care a eliminat acordarea bursei de ajutor social elevilor care învață într-o unitate școlară aflată într-o altă localitate, decât cea de domiciliu, constituie faptă de discriminare potrivit art. 1 alin. (2) lit. e., art. 2 alin. (1), alin. (3), art. 10 lit. h, art. 11 alin. (1). Se sancționează cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 de lei Ministerul Educației Naționale, se stabilește un termen de monitorizare de 6 luni pentru eliminarea faptei de discriminare.”, a anunțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării , într-un comunicat de presă, citat de Edupedu.ro.

Vezi și știrea  Schimbări radicale pentru elevii din medii vulnerabile. Ministerul Educației propune suspendarea burselor sociale pe durata vacanțelor!

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE