MIOVENI: ÎNCEPE COLECTAREA DATELOR DE CĂTRE RECENZORII DE TEREN, PRIN INTERVIURI FAŢĂ ÎN FAŢĂ

Publicat pe : 31 mai 2022

Distribuie știrea

Institutul Naţional de Statistică (INS) anunță că vizita recenzorilor în teren se va desfăşura până la 17 iulie 2022. Pentru orașul Mioveni a fost stabilit un număr de 26 de recenzori care au fost selectați și instruiți de către INS prin Direcţia Judeţeană de Statistică Argeş.Recenzorii vor intervieva persoanele din locuinţele alocate în sectorul de recensământ atribuit şi vor completa informaţiile pentru toate locuinţele, spaţiile colective de locuit, gospodăriile şi persoanele din sectorul respectiv.

Fiecare recenzor va avea o listă, pentru fiecare adresă, cu CNP-urile (parţial anonimizate) pentru persoanele care s-au autorecenzat şi CNP-urile (parţial anonimizate) pentru care trebuie desfăşurat interviul.

În funcţie de locaţia locuinţelor pe care le deţineți, veti fi căutat de unul sau mai mulţi recenzori. Asta pentru că fiecare localitate este împărţită în sectoare de recensământ, iar un recenzor efectuează recenzarea într-un singur sector. Acesta are datoria să viziteze fiecare locuinţă din sectorul de recensământ repartizat, nefiind nevoie de vreun demers din partea persoanei recenzate.

 

În același context, Institutul Naţional de Statistică subliniază că fiecare recenzor are obligaţia de a prezența legitimaţia cu însemnele recensământului , că relaţia dintre acesta şi cetăţean este una total confidenţială şi că nu se fac înregistrări video sau audio la interviu. De asemenea, nu se cer informaţii confidenţiale precum datele cardurilor bancare, averea sau veniturile realizate, istoric medical sau simpatii politice.

Vezi și știrea  Bradu. Primarul Dan Stroe și viceprimarul Gheorghe Negoi au premiat cele mai longevive cupluri!

Oficialii Institutului mai atrag atenţia că dată vizitei planificate a recenzorului poate fi modificată numai în cazuri excepţionale, iar asta pentru că recensământul urmează un calendar fix.

Durata activităţii de recenzare faţă-în-faţă depinde de numărul de secţiuni ale chestionarului la care fiecare persoană trebuie să răspundă. În mod normal, durata de recenzare poate varia între 3 şi 10 minute pentru o persoană.

De menționat că, în etapa de recenzare față în față, persoanele nu vor mai beneficia de o zi liberă.

Refuzul furnizării informaţiilor solicitate sau furnizarea de date eronate sau incomplete către recenzori se poate sancţiona cu amendă de la 1.000 la 3.000 de RON, potrivit OUG nr. 19 din 4 februarie 2020.

Toate informaţiile colectate vor fi utilizate doar în scopuri statistice și de cercetare științifică!

Prelucrarea datelor se va finaliza în octombrie 2023. Până atunci, vor fi publicate rezultatele provizorii (decembrie 2022).

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 03.07.2026

1 EUR = 5.2359 LeiScădere
1 USD = 4.5875 LeiScădere
1 GBP = 6.1206 LeiCreștere
1 CHF = 5.6992 LeiCreștere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE