Sâmbătă, 25 martie, s-a desfășurat, ca în fiecare an, Simpozionul Național ”Mircea Eliade și mitul eternei reîntoarceri”. Organizat de Asociația ”Prietenii lui Eliade”, în inima căreia se află poeta și prozatoarea Mona Vâlceanu, simpozionul a reunit nume grele ale culturii române: eminescologul Nicolae Georgescu, criticul literar Aureliu Goci, dr. Dumitru Constantin Dulcan, directorul Bibliotecii Române din Freiburg im Breisgan (Germania) – Mihai Neagu Basarab, directoarea Editurii ”Floare albastră” – Doina Rizea, traducătoarea și scriitoarea Gabriela Banu, directorul Editurii ”Arefeana” – poetul Ion C. Ștefan, jurnalistul și scriitorul vâlcean Ioan Barbu. În sală – iubitori de Eliade. Între ei – elevi eminenți de la Colegiul Național ”I. C. Brătianu”.
În 2017, se împlinesc 110 ani de la nașterea lui Mircea Eliade. Binevenită, chiar necesară, așadar, actualizarea acestei armoarii, împotriva căreia au curs, în timpul din urmă, acuze infantile. Filosoful, scriitorul și remarcabilul istoric al religiilor este autorul a 30 de ample lucrări științifice, a cca. 1200 de articole și recenzii, opera lui este tradusă în 18 limbi și alcătuiește 80 de volume, fără a ține cont de jurnalele și de manuscrisele inedite.
Anul acesta, simpozionul a atins următoarele corzi delicate: sensibilizarea Patriarhiei Române, în legătură cu oficierea unui parastas după canoane pentru Mircea Eliade (i-a fost refuzat până acum, invocându-se faptul că a dispus să fie incinerat); așezarea lui, într-o manieră mult mai vizibilă, în relație directă cu tendințele cunoașterii de la ora actuală, pe care el le-a prefigurat încă din prima jumătate a secolului trecut; recuperarea, în sensul tipăririi lor, a cărților valoroase ale exilului; realizarea unei enciclopedii a valorilor poporului român.
Surpriza reuniunii a venit din partea tânărului regizor Andrei Goci – cei prezenți au vizionat un scurtmetraj, adaptare după nuvela ”La țigănci”.
DENISA POPESCU
