Nicolescu n-a vrut presă la Conferinţa municipală a PSD Piteşti

Publicat pe : 6 iulie 2010

Distribuie știrea

Săptămâna trecută, organizaţia PSD Piteşti şi-a ales liderul. După lupte seculare care au durat câteva ore, Cristian Gentea a reuşit să-şi adjudece titlul de preşedinte al filialei cu 168 de voturi pentru. Şi cum în ograda social democraţilor toate-s vechi şi nouă toate, şi de această dată am fost martorii unor momente

de neuitat, made in Constantin Nicolescu, şeful de la judeţ al partidului. Uite aşa s-a întâmplat că, deşi Conferinţa municipală a PSD Piteşti a fost anunţată la conferinţa de presă a partidului, Nicolescu ar fi preferat ca presa să-l onoreze cu lipsa. Surprinzător sau nu, şeful social democraţilor a spus că ar fi de preferat ca reprezentanţii mass-media să nu participe la cea de-a doua parte a evenimentului, aceea de alegere propriu-zisă, promiţând, în schimb, o conferinţă de presă. Don Costică n-a insistat cu ideea, plus că nici argumente prea solide n-a avut, aşa că jurnaliştii au rămas în sală. Şi după am asistat la tot soiul de discuţii şi am văzut rezultatul alegerilor, am ajuns la următoarea concluzie – cărţile erau deja făcute! Asta am putut remarca după eşecul răsunător al contracandidaţilor lui Gentea. De exemplu, Dumitru Tudosoiu şi-a convins 33 de colegi să-l voteze. Mihai Petria a obţinut un scor şi mai slab – numai 14 sufragii, asta ca să nu mai vorbim de Marin Preda care a avut deosebita şansă de a fi ales de patru dinte colegi. Ca să fie toate bune şi frumoase, Gheorghe Oprea, fostul lider al PSD Piteşti, care n-a candidat pentru încă un mandat, a primit titlul de preşedinte onorific al PSD Piteşti. Asta înseamnă că Oprea va fi un fel de Iliescu la nivel local. ANCA ITTU

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE