Nicolescu s-a săturat de politic şi o dă pe administrativ

Publicat pe : 30 ianuarie 2012

Distribuie știrea

La ultima conferinţă de presă care a avut loc la sediul CJ Argeş, Constantin Nicolescu s-a simţit vădit incomodat de întrebările jurnaliştilor referitoare la mitingurile care au avut loc în ultima vreme în centrul Piteştiului, manifestând mai multă receptivitate la problemele administrative decât la cele politice. Oare unde îşi are originea această „ipohondrie” a domnului Nicolescu faţă de abordarea problemelor politice? Dânsul ar trebui să ştie cel mai bine, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, că la nivel

de discurs se poate opera o separare a politicului de administrativ, însă din punct de vedere teoretic şi practic, într-un regim democratic, în care se presupune că trăim, relaţiile dintre lumea administrativă şi lumea politică sunt de subordonare sau de supraordonare. Mai pe româneşte, între administrativ şi politic există o relaţie de dependenţă. Una făra alta nu se poate, acestea interferând în cele mai multe situaţii.
Şi ca să nu se mai obosească să răspundă la întrebările cu tentă maliţioasă şi tendenţioasă din partea jurnaliştilor, Nicolescu  a abordat probleme administrative, ca, de exemplu, problema mult dezbătută a bugetului CJ pe anul 2012.

Asfaltarea drumurilor şi alimentările cu apă – investiţii prioritare în 2012

„Am discutat până acum cu 50 de primari din judeţul Argeş şi am convenit de acord ca lucrările care au fost începute în anul 2011 să fie finalizate în 2012. Şi în acest an, investiţiile prioritare sunt asfaltarea drumurilor şi alimentările cu apă aflate în fază neterminată pe Ordonanţa 7/2011. De asemenea, şcolile (încălzire, grupuri sanitare), căminele culturale şi dispensarele reprezintă alte obiective importante la nivelul administraţiei locale. Pentru anul acesta, cheltuielile sunt mai mici cu 25% decât anul trecut, iar la capitolul modernizări, întreţineri şi reparaţii sumele aferente vor fi cu 25% reduse. Dacă în anul 2011 am avut asigurată de la bugetul de stat suma de 240 miliarde, în 2012 avem decât 164 de miliarde. Pentru a acoperi diferenţa prin compensare trebuie să iniţiem cât mai mult proiecte pe bani europeni”, a precizat Nicolescu

Vezi și știrea  Mihai Coteț, președinte interimar al PNL Argeș

Spitalul de la Domneşti a primit aprobarea de spital multifuncţional

Referitor la investiţiile din domeniul sănătăţii, Nicolescu a mai declarat: „O să avem o întâlnire la Bucureşti cu reprezentanţii puterii pentru a le face propuneri în domeniul sănătăţii în legătură cu trei mari teme: 1. Organizarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate; 2. Pachetul de servicii medicale şi modul în care această decizie a asistenţei de sănătate obligatorie cu un pachet minim se răsfrânge la nivel social şi 3. Organizarea propriu-zisă a spitalelor la nivel local şi naţional (strategia de organizare a spitalelor şi a medicilor de familie în teritoriu). La nivel local, spitalul de la Domneşti a primit aprobarea de spital multifuncţional, iar partea de clădiri care rămâne liberă se transformă în case de bătrâni.” Sabina DIACENCO

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE