Numeroase consultații medicale gratuite, doar săptămâna aceasta, în Pitești!

Publicat pe : 15 aprilie 2024

Distribuie știrea

Primăria Municipiului Pitești se alătură campaniei „Împreună pentru oameni”, desfășurată în perioada 14 – 16 aprilie 2024, în parteneriat cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România – Conferința Oltenia, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Argeș, Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor din România, Asociația „Ridică-te și umblă”, Asociația pentru Sănătate, Educație și Familie Filiala Oltenia, Asociația Creștină pentru Educație și Sănătate Pitești, Amicus Pitești, sponsori medicali fiind Samsung Medical, Liamed Aparatură Medicală și Philips.

Scopul acestei campanii este de a oferi servicii și evenimente gratuite în domeniile medical, social și educațional, în municipiul Pitești.

Dintre acțiunile care vor avea loc în cursul săptămânii menționăm: sprijin material pentru persoanele asistate social și servicii de taxi gratuite pentru persoanele cu dizabilități. În colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, se vor susține, în licee din municipiul Pitești, seminare anti-adicții, pentru dezvoltare personală și orientare profesională.

 

Vezi și știrea  Se oprește furnizarea curentului electric în Pitești

În cadrul programului de sănătate „Din grijă pentru tine”, vor fi desfășurate activități medicale în 25 de cabinete amenajate la Pitești Arena, str. Basarabiei nr. 35, până pe 16 aprilie 2024.

 

Cei înscriși pe site-ul www.dingrijapentrutine.ro vor beneficia de consultații gratuite pentru specialitățile: cardiologie, dermatologie, medicină internă, ORL, neurologie, nefrologie, diabet, nutriție și boli metabolice, gastroenterologie, consiliere psihologică etc.

De asemenea, vor fi efectuate ecografii mamare, abdomino-pelvine, ecografii Doppler carotidian și de membre inferioare.

Detalii despre serviciile medicale oferite pot fi accesate pe site-ul www.dingrijapentrutine.ro .

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 01.07.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE