O personalitate a sportului românesc a venit alături de CS Dacia Mioveni!

Publicat pe : 3 aprilie 2023

Distribuie știrea

Reputatul profesor Petre Berbecaru, o personalitate a sportului românesc, își aduce vasta experiență acumulată într-o viață petrecută pe terenurile de sport și la Mioveni, în calitate de consilier sportiv.

Numele lui Petre Berbecaru se confundă cu cel al handbalului vâlcean, pentru care a lucrat patru decenii și unde a contribuit la construcția legendarei echipe de handbal, Oltchim Rm. Vâlcea.

Petre Berbecaru a ajuns la Oltchim în 1982, unde în decursul anilor a îndeplinit toate funcțiile de conducere, de la secretar al clubului, vicepreședinte, antrenor secund, antrenor principal și președinte, timp în care Oltchim a bifat cele mai mari performanțe ale handbalului feminin românesc.

Vezi și știrea  Apă la robinet, fără bani din buzunar: 188 de familii din Argeș s-au conectat gratuit la rețeaua publică

”E foarte simplu! Dacia Mioveni mi-a solicitat ajutorul, iar mie îmi place să ajut. Văd aici dorința de a crește și asta mă atrage, pentru că este o provocare ce transmite o energie pozitivă, de care aveam nevoie. Am încredere în oamenii de acolo și în antrenoarea Victorina Bora. Da, am crezut că pot fi doar privitor la fenomenul sportiv, dar m-am înșelat. Din fericire!”, a precizat prof. Petre Berbecaru.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”
Administrație
Administrație
Administrație

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”

S-au scurs doi ani din mandatele obținute de primari la alegerile locale din 2024. Pentru edilul comunei Albota, Ion Dumitru,…

TRIMITE O ȘTIRE