Valoroasa pictură a Bisericii Olari, din Curtea de Argeș, un lăcaș aparte, unic în felul său în Țara Românească, stă să se piardă. Picturile exterioare, printre care si cea care ilustrează Moartea, un personaj mai puțin întâlnit în lăcașurile sfinte, este acoperită cu tencuială, iar interioarele sunt de-a dreptul înnegrite.
În vechiul cartier al olarilor, breasla căreia îi și datorăm ctitoria, se găsește un lăcaș de cult cu aspect inedit, ce îmbină, într-un mod fericit, elemente arhitectonice din lemn și cărămidă. Biserica Olari datează din a doua jumătate a veacului al XVII-lea și este unicat în această parte a țării, prin
prezentarea morții pe peretele de est al așezământului. Arhitectura te duce parcă pe un tărîm de poveste. Din dreptul fațadei pornește, catre turn, locul unde se află clopotele, o scară exterioară acoperită. Lăcașul este acoperit cu șindrilă, singura care protejează fatada, pe care se găsesc valoroasele fresce exterioare.
Biserica pe care o vedem astăzi a fost zidită la începutul secolului XVII, iar lucrările de restaurare din 1967-1968 au scos la iveală temeliile altui lăcaș din secolul XV, care se pare că era sprijinit pe piloni de lemn.
După săpăturile din 1967-1968, biserica a fost zugrăvită şi reparată, însă anii ce s-au scurs de atunci și-au pus amprenta într-un mod nefericit, asupra bisericuței. Pictura intregii biserici se află într-un stadiu avansat de degradare, picturile exterioare, pritre care si cea a morții, fiind acoperite cu tencuială. Interioarele nu mai spun nici ele prea multe pentru că sunt mult prea înnegrite, ca să mai dezvăluie frumuseațea elementelor decorative.
Lăcașul are valoare de monument istoric, are o frumusețe aparte, prin varietatea elementelor de arhitecturã – din lemn şi zidărie – îmbinate artistic armonios și încă mai este folosit de enoriaşi.
N. Iorga și Grigore Tocilescu, printre cei care au încercat să dezlege misterul datării lăcașului de cult
În peisajul arhitectural al Ţării Româneşti, Biserica Olari este, prin înfăţişarea ei inedită, unică. Există mari asemănări cu arhitectura bisericilor Moldovei secolului al XVII-lea, mai ales prin compoziţia volumetrică lipsită de abside laterale. Căteva aspecte care au atras interesul mărit de care edificiul s-a bucurat din partea cercetătorilor domeniului. Mari nume ale celor care au pus bazele istoriei arhitecturii româneşti, de la N. Iorga, Grigore Tocilescu, Victor Brătulescu, Virgil Drăghiceanu, N. Ghika Budeşti până la Grigore Ionescu – au încercat să elucideze problemele legate de datarea construcţiei, de meşterii şi comanditarii ei, ca şi de edificiile ce ar fi putut servi drept model neobişnuitului edificiu.
În ciuda aplecării tuturor acestor cercetători, dar și a celor din epoci mai recente, rezultatele nu au elucidat misterul. Și chiar dacă multe elemente trimit cu gândul la biserica Sf. Ioan Botezătorul din Suceava, zidită în 1642 la porunca lui Vasile Lupu, nu s-a putut stabili până acum o relaţie directă între ipoteticele surse moldovene şi formele adoptate de meşterii bisericii Olari, lăcașul continuând să aibă o istorie încă nedesluşită.
