# Exponatul lunii iulie la Muzeul Județean Argeș
Printre numeroasele activităţi pe care Regina le-a desfăşurat în timpul Primului Război Mondial, un loc aparte îl ocupă cele legate de armată – de Vânătorii de Munte. Ideea înfiinţării Vânătorilor de Munte, armată vitală şi de elită în cadrul oştirii române, este legată de eşecul campaniei din toamna anului 1916, în care victoria hotărâtoare de pe lanţul carpatin a inamicului s-a datorat tocmai unor astfel de trupe cu o asemenea specializare. Or, în lipsa lor, Marele
Cartier General a decis, de urgenţă, crearea lor, Şcoala Militară de Schiori din Bucureşti transformându-se în Corpul de Vânători de Munte. Regina Maria a fost aleasă comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori. Comandant onorific al corpului Vânătorilor de Munte a fost ales Principele Moştenitor Carol, iar comanda efectivă i-a fost încredinţată căpitanului Virgil Bădulescu. Până şi desemnarea Principelui Carol la conducerea acestei entităţi s-a datorat, în mare măsură, Reginei. Aceasta aflase că Marele Cartier General nu-i permitea să meargă pe front şi, dată fiind aceasta, a intervenit pe lângă Regele Ferdinand pe care, de altfel, l-a şi criticat aspru că se joacă cu viitorul fiului său, împiedicându-l să-şi dovedească energia ţi să acumuleze experienţă în vederea succesiunii la tron. Mai mult, Regina i-a ordonat Principelui Moştenitor următoarele: „Trebuie să te duci mâine, dacă nu chiar azi! (…) du-te din trupă în trupă, de la un general la altul, indiferent de vreme sau drumuri sau greutăţi, împarte-ţi sentimentul că eşti pretutindeni, că nici un efort nu e mare, nici un sacrificiu prea greu”. Regina Maria s-a deplasat în toate zonele în care Vânătorii de Munte îşi desfăşurau activitatea; a fost prezentă pe câmpul de luptă unde au avut loc bătăliile Bucureştilor, bătălia de la Oituz (26 iulie/8 august 1917), Mărăşeşti, în tranşee, însă şi în spitale, acolo unde se aflau cei răniţi. Uneori, a pregătit chiar şi câte o masă pentru ofiţerii din rândul Vânătorilor, pentru a le ridica moralul, deşi sărăcia era generală. Posibilitatea de aprovizionare era restrânsă chiar şi pentru familia regală, pentru care fasolea era mâncarea de bază.
