Panică în rândul angajaţilor DSP şi CAS Argeș

Publicat pe : 25 martie 2013

Distribuie știrea

# Restructurarea organizatorică în sănătate – făcută, deocamdată, la televizor # CAS Argeş şi DSP Argeş încearcă să-i liniştească pe angajaţii, colaboratorii şi asiguraţii derutaţi de ministrul Sănătăţii. Bulversarea apărută în urmă cu aproape două săptămâni, după ce ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat o restructurare organizatorică în sănătate,  are toate şansele să se prelungească  până la finalizarea  consultărilor pe această temă. Până una-alta, angajaţii DSP Argeş şi cei ai CAS Argeş se întreabă care le va fi soarta după desfiinţările anunţate de la minister.

Potrivit proiectului pus în dezbatere publică, în subordinea Ministerului Sănătăţii vor funcţiona opt autorităţi regionale de sănătate publică, opt servicii regionale de ambulanţă, Agenţia Naţională de Programe de Sănătate, Agenţia Naţională de Achiziţii şi Investiţii în Sănătate.

Urmează disponibilizări şi transferuri de personal

Pe site-ul ministerului se arată că “direcţiile de sănătate publică judeţene se vor reorganiza în autorităţi regionale de sănătate publică, servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, în subordinea cărora vor funcţiona 34 de oficii judeţene de sănătate publică şi alte unităţi cu personalitate juridică”.
Potrivit declaraţiilor ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu,  postate pe acelaşi site, reorganizarea se va lăsa cu disponibilizări şi transferuri de la Direcţiile de Sănătate Publică la Consiliile Judeţene:  “Din punct de vedere al resurselor umane, o parte din personalul DSP-urilor se va transfera la consiliile judeţene, o parte rămâne la autoritatea regională şi o parte din personalul calificat va putea fi absorbit de către spitale şi cabinetele medicale. Foarte puţine persoane vor fi disponibilizate, dar cu acordarea tuturor drepturilor cuvenite”.
Reprezentanţii DSP Argeş spun că, deocamdată, nu există motive de îngrijorare pentru că la acest moment nu se ştie exact ce presupune reorganizarea.
“Totul este în faza de proiect, iar până la această dată, DSP Argeş nu a primit niciun document oficial legat de aceste schimbări. Singurele informaţii pe care le avem sunt cele de pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Angajaţii DSP Argeş îşi desfăşoară activitatea ca şi până acum, conform fişei postului”, a declarat, pentru Atitudine în Argeş, Luminiţa Diţu, purtător de cuvânt DSP Argeş.
Potrivit ministrului sănătăţii, direcţiile de sănătate publice judeţene consumă 10% din fondul de administrare al Ministerului Sănătăţii iar economiile făcute prin desfiinţarea lor vor putea fi dirijate către programele naţionale de sănătate.

Vezi și știrea  Adăpostul de câini fără stăpân - Mioveni te așteaptă!

“În  activitatea CAS Argeş nu s-a modificat nimic”

Angajaţii CAS Argeş aşteaptă la rândul lor încheierea consultărilor care îi va lămuri cu privire la câţi dintre ei vor pleca din sistem.
“Ca urmare a fluxului de informaţii din ultima vreme referitoare la restructurarea în domeniul sănătăţii, implicit a caselor de asigurari de sănătate şi a altor structuri, facem precizarea că, in activitatea CAS Argeş nu s-a modificat nimic. La recomandarea presedintelui CNAS, dl. dr. Doru Bădescu, funcţionarii CAS Argeş îşi continuă activitatea conform fişei postului. În prezent, CNAS şi casele teritoriale de asigurări de sănătate, conform prevederilor legale în vigoare, au dreptul la cheltuieli de administrare, funcţionare şi capital în procent de 3% din fondurile colectate aşa cum reiese din comunicatul de presa din data de 12.03.2013. Singurele precizări privind proiectul de reorganizare a sistemului se găsesc pe site-ul Ministerului Sănătăţii, în comunicatul de presă postat în data de 17.03.2013. Îi asiguram atât pe partenerii noştri, furnizori de servicii medicale, cât şi pe asiguraţi că, în momentul în care vor apărea modificari legislative, le vom face cunoscute.”, informează  la biroul de presă al CAS  Argeş
Pentru   angajaţii DSP Argeş şi CAS Argeş singurele  date concrete legate de eventualele disponibilizări ce vor urma sunt declaraţiile ministrului care a precizat că în  urma reorganizării direcţiilor de sănătate publică şi a caselor de sănătate judeţene, doar un procent de 3-5% dintre angajaţi ar putea intra în şomaj.
Cristina Stancu

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE