Penitenciarul Mioveni a obţinut peste 1,5 milioane de lei din munca persoanelor private de libertate

Publicat pe : 23 ianuarie 2024

Distribuie știrea

 

În jur de 300 de deţinuţi de la Penitenciarul Mioveni prestează activităţi remunerate financiar, iar acest lucru se vede în bilanţul făcut de unitate la finalul lui 2023. Anul trecut, Penitenciarul Mioveni a obţinut 1.567.565 lei fără TVA din munca persoanelor private de libertate. În acest an, un număr dublu de deţinuţi ar putea fi angajați.

“Cum anul s-a încheiat, am efectuat niște calcule privind veniturile obținute prin munca cu persoanele private de libertate. În 2023, am realizat un venit de 1.567.565 lei, fără TVA, iar viziunea pentru anul curent ne îndreaptă speranțele către o dublare a acestor venituri.

 

În prezent, avem aproximativ 300 de persoane private de libertate repartizate la muncă, dintre care aproximativ 200 de deținuți participă zilnic.

 

Atelierul de tâmplărie a devenit ceva mai activ, atrăgând interesul multora pentru capacitățile noastre de prelucrare a lemnului. Discuțiile pentru extinderea colaborării cu beneficiarii noștri actuali sunt în desfășurare, iar, în viitorul apropiat, ne așteptăm să avem un număr dublu de persoane private de libertate implicate în muncă. În spatele muncii persoanelor private de libertate se află și efortul mare al polițiștilor de penitenciare. Muncesc mult, fiind mereu prezenți pentru a supraveghea, asculta, manifestând atenție, prudență și curaj. Din veniturile obținute în colaborare cu persoanele private de libertate, 40% sunt alocate acestora, în timp ce 60% rămân în contul nostru.

Din cota de 40%, deținuții au transferat bani familiilor, au achiziționat produse alimentare sau au economisit pentru momentul liberării. Din cota noastră de 60%, am început să modernizăm condițiile de muncă, instalând sisteme de supraveghere performante, actualizând echipamentele necesare și reconfigurând spațiile existente. Ne propunem să îmbunătățim și parcul nostru auto, având în vedere buna gestionare a resurselor“, transmite Penitenciarul Mioveni.


 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE