Peste 40.000 de posturi de bugetari vor fi tăiate!

Publicat pe : 20 august 2025

Distribuie știrea

Premierul Ilie Bolojan face reformă din temelii în administrația publică. Peste 40.000 de posturi de bugetari vor fi reduse, iar în acest context se așteaptă economii anuale de 2,2 miliarde de lei. Nemulțumirile sunt pe măsură, iar cei mai vocali sunt primarii.

”În multe instituţii avem personalul supradimensionat”

În săptămânile trecute, am stat de vorbă cu primarii argeșeni. Măsurile de reducere a angajaților din sistemul de stat vor afecta și primăriile, iar edilii din Argeș s-au arătat revoltați la gândul că urmează reduceri de personal. Deși Bolojan spune că în instituțiile de stat sunt prea mulți salariați, multe din primăriile din Argeș funcționează cu mai puțini angajați decât prevede organigrama.

”În multe instituţii avem personalul supradimensionat, inclusiv în administraţia publică locală şi acolo unde numărul de angajaţi depăşeşte calculul corect, e foarte probabil să avem reduceri de personal.

Din punctul meu de vedere, un lucru important este că atunci când dimensionezi numărul de angajaţi într-o instituţie publică, că este centrală, că este locală, să-l calculezi corect şi oamenii raţionali ştiu că dacă faci asta, atunci trebuie să-i ţii pe oamenii care sunt buni, pentru că altfel nu-ţi poţi face treaba şi vei ajunge să răspunzi pentru faptul că instituţia ta nu livrează serviciile către cetăţeni aşa cum se cuvine. În plan local, e cu atât mai mare presiunea, pentru că acolo cetăţeanul identifică exact vinovatul, adică primarul în primul rând, sau preşedintele de Consiliul Judeţean. La nivel central, răspunderea este disipată şi acolo riscul să se întâmple astfel de lucruri este mai mare, pentru că nu există unul responsabil pe care să-l sesizeze exact cetăţeanul”, a spus Ilie Bolojan.

”Suntem într-un an greu şi probabil şi anul viitor va fi un an greu”

În plus, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, propune redistribuirea de fonduri de la alte ministere pentru finanțarea tuturor proiectelor din programul „Anghel Saligny”, pentru care este nevoie de 4,5 miliarde de lei până la finalul anului.

„Această tăiere la nivelele cabinetelor demnitarilor se aplică şi la nivel central, acolo sunt tăieri şi la cabinetul prim-ministrului, a vicepremierilor, a miniştrilor, a secretarilor de stat şi aşa mai departe, deci este o reducere a numărului de consilieri de sus până jos şi într-adevăr este de peste 6.000 de posturi. Pe partea de Poliţie Locală sunt peste 4.000 de posturi care se taie. Iar cu aplicarea acelui procent de 20% e vorba de peste 30.000 de posturi. În total, peste 40.000 de posturi în administraţia locală şi impactul financiar a acestei părţi, la care am lucrat noi, este de 2,2 miliarde de lei anual, atât este economia din aceste măsuri.

De ce facem acest lucru? Pentru că pe de-o parte trebuie să cresc veniturile autorităţilor locale, ştiind că suntem într-un an greu şi probabil şi anul viitor va fi un an greu. Adică statul nu va avea posibilitatea de a susţine la un nivel financiar pe care şi-l doresc, altfel, primăriile în activitatea lor. Şi atunci, pe de-o parte trebuie să creez pârghiile prin care ele îşi încasează veniturile de la cei datornici, despre care am vorbit, şi a doua măsură este de eficientiza structura autorităţilor locale. Aici vor fi mai puţin loviţi sau reducerea va fi mult mai mică la cei care nu au astăzi organigrama plină, adică cei care au gestionat statul de funcţii şi organigrama instituţiei neocupând toate posturile. Cei care au toate posturile ocupate, sigur, vor avea nevoie de reducere mai consistentă, inclusiv de reorganizare, în sensul în care unii angajaţi din aparatul bugetar vor trebui să plece”, a declarat Cseke Attila, potrivit Antena3.ro.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE