Petrecere de botez – întreruptă de jandarmii argeșeni

Publicat pe : 9 noiembrie 2020

Distribuie știrea

Weekend-ul trecut, un eveniment privat a fost sistat de jandarmi în Bascov, iar organizatorii au fost sancționați cu 3000 de lei. Jandarmii au depistat, la un local de pe raza localității Bascov, același de săptămâna trecută, un eveniment privat la care participau mai multe persoane.

Desfășurarea evenimentului a fost sistată, iar organizatorul evenimentului și reprezentantul localului au fost sancționați contravențional, cu amenzi în valoare totală de 3000 de lei, conform Legii 55 din 2020 privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, respectiv ca urmare a nerespectării măsurilor de diminuare a impactului riscurilor.

Precizăm că în ziua de sâmbăta, 31 octombrie, jandarmii argeșeni au constatat că în același locla din comuna Bascov se afla in desfășurare un botez, activitate interzisă în actualul context pandemic. Administratorul societății comerciale a fost sancționat cu amendă în valoare de 3.000 de lei pentru contravenția săvârșită, activitatea fiind întreruptă de jandarmi, iar toate cele 35 de persoane care participau la eveniment au părăsit localul.

Vezi și știrea  Fosta primăriță din Ștefănești - participare la Sărbătoarea Internațională a Vinului

Foto: captură video IJJ Argeș

 

 

 

A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE