Primăria Comunei Corbi şi-a făcut… blog!

Publicat pe : 17 noiembrie 2010

Distribuie știrea

Administraţiile publice locale din judeţ suferă, în cea mai mare parte, de o destul de pronunţată opacitate. Iată însă că există şi excepţii, una dintre acestea fiind Primăria Corbi. Care primărie şi-a tras… blog! Ei bine, deşi sună puţin ciudat, acesta este chiar interesant, este bine structurat iar vizitatorii pot găsi aici multe informaţii utile. Puteţi găsi aici, pe lângă informaţiile oarecum

oficiale – localizarea comunei, date statistice, demografice etc. – şi numeroase alte lucruri care stârnesc atenţia – şi chiar curiozitatea – cum ar fi: „reţete culinare din Corbi”, „umor din Corbi”, „cameră web-live din Corbi” etc. Nu putem să nu cităm câteva frumoase cuvinte postate la secţiunea „informaţii”: „Situate pe malurile legendare ale Râului Doamnei, la poalele falnicilor munţi Făgăraş, sub streaşina dealurilor domoale, a tainicelor şi tihnitelor păduri, satele Corbi şi Jgheaburi din judeţul Argeş, trăinicite pentru eternitate, sunt şi azi, după multe secole de existenţă şi neclintire, ca stâncile Carpaţilor, locul unde inima Munteniei pulsează cu demnitate în cea mai curată şi înălţătoare simţire românească.” (primariacorbi.com)
Iulia BĂDOI

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE