Primăria Mioveni îi invită pe cetățeni la dezbateri

Publicat pe : 18 aprilie 2016

Distribuie știrea

În conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată în 2013, începând de luni, 18 aprilie a.c., se vor organiza dezbateri publice în cartierele orașului Mioveni.
În cadrul acestora vor fi analizate proiectele de hotărâri,cele mai importante, de pe ordinea de zi din fiecare lună, Strategia de Dezvoltare Durabilă a oraşului Mioveni şi Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, astfel:
În fiecare zi lucrătoare de luni, în intervalul 14.00-16.00, la Centrul Cultural, corpul B (lângă Poliţia Locală).

În fiecare zi lucrătoare de marţi, în intervalul 15.00-17.00, la Casa de Cultură Racoviţa.
În fiecare zi lucrătoare de miercuri, în intervalul 14.00-16.00, la Clădirea Multifuncţională Colibaşi.
De asemenea, cetățenii au ocazia să facă acele propuneri care vizează o zonă sau alta unde, poate, sunt interesaţi să se intervină în oraş. Sugestiile și propunerile celor interesaţi referitoare la aceste materiale pot fi lăsate în locaţiile mai sus menţionate, la Registratura Primăriei orașului Mioveni de luni până vineri, între orele 8 și 16,pe adresa de e-mail [email protected] sau la telefon 0348.455.111.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE