Sediul Biroului Teritorial Pitești al instituției Avocatul Poporului a fost transformat în laborator de analize medicale moleculare. Instituția, coordonată de Mihaela Stănciulescu (foto), a rămas fără sediu fiind în căutarea unei noi locații, Au fost făcute solicitări atât la Consiliul Județean Argeș cât și la Primăria Pitești, însă fără niciun rezultat până în acest moment.
Discuția despre acest subiect a fost deschisă și în ședința de Consiliu Local al municipiului Pitești de către consilierul local Cristian Gentea „Am aflat zilele trecute, cu stupoare, că Instituția Avocatul Poporului a fost practic nevoită să părăsească locația pe care o avea, data de Consiliul Județean. Sunt măsuri excepționale în situații excepționale și probabil spațiul respectiv se pretează pentru altceva în această situație. Propun să găsim o locație pe care să o punem la dispoziție acestei instituții mai ales că știu că sunt alte primării care și-au manifestat imediat disponibilitatea, dar normal ar fi ca această instituție să rămână în Pitești”, a precizat Gentea.
Deși în acest moment municipalitatea nu are la dispoziție un spațiu pentru Avocatul Poporului, se fac demersuri pentru a se găsi o soluție.
„Am tratat cu multă seriozitate acest aspect. La momentul acesta chiar nu avem o soluție. Vedem dacă găsim”, a precizat primarul Cornel Ionică.
Până la atribuirea unui nou spațiu necesar funcționării Biroului teritorial Pitești al instituției Avocatul Poporului, cetățenii pot contacta reprezentanții instituției telefonic, la 0248.211.101 sau pe email: [email protected].
A.V.
