Primarul din Morărești a scăpat și de acuzațiile penale, și de obligațiile de plată!

Publicat pe : 16 noiembrie 2022

Distribuie știrea

Proces, cu fapte de natură penală, ce au venit din vremuri cam îndepărtate. Fapte pentru care primarul din Morărești, Gheorghe Purcaru, a scăpat, într-un final, datorită prescripției, atât de urmărirea penală, cât și de obligațiile de plată.
Prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul întocmit la data de 16.10.2021 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, inculpatul – primarul comunei Morărești – a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată. Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reţinut că inculpatul, având calitatea de funcţionar public – primar al comunei Morăreşti, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în mod repetat, a achiziţionat (cu încălcarea obligației de a nu încheia un act juridic sau a emite o dispoziţie,

 

care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său sau rudele sale de gradul I)  de la societatea al cărei administrator și asociat este soţia primarului, dar în cadrul căreia şi acesta din urmă are calitatea de asociat, bunuri și servicii … obţinându-se astfel, în mod direct pentru sine şi soţia sa, un folos patrimonial în valoare totală de 13.196,76 lei.

Purcaru plătește prejudiciul constatat. Prima instanță – Judecătoria Pitești – încetează procesul penal împotriva primarului, dar stabilește o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare și restricționarea dreptului de a alege și a fi ales pentru doi ani. Instanța amână aplicarea pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani. Aceeași instanță  ”impune inculpatului să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 40 de zile, în cadrul Direcției de Sănătate Publică sau în cadrul Primăriei com. Cotmeana.”
Primăria Morărești neconstituindu-se parte civilă, inculpatului i se pun, la plată, doar cheltuieli judiciare de 1.600 de lei

Fapte prescrise, primar cooperant, fără cazier și fără antecedente penale

Decizia Judecătoriei Pitești este atacată atât de primarul Gheorghe Purcaru, cât și de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești.
Dosarul face o scurtă oprire la Tribunalul Argeș apoi, fără mare tam-tam, se ajunge tocmai la Curtea de Apel Pitești. Analizând sentinţa apelată, prin prisma motivelor invocate, respectiv din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art.417 şi urm. Cod pr.penală, ”Curtea constată că apelurile formulate de procuror şi de inculpat sunt fondate, pentru următoarele motive: În ceea ce priveşte apelul formulat de procuror, prin încheierea din data de 12.09.2022 s-a dispus schimbarea încadrării juridice, fiind reţinută forma continuată întrucât actele materiale au fost săvârşite de inculpat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Referitor la apelului inculpatului, Curtea notează că ultimul act material a fost săvârşit la data de 05.02.2014, motiv pentru care în baza art. 154 alin. 2 din Cp, termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data de 05.02.2014 şi s-a împlinit la data de 04.02.2019. Curtea observă că în cauză au fost efectuate acte de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, însă având în vedere deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi Decizia  din 25.10.20122 pronunţată de ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală – Curtea nu poate avea în vedere actele de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, motiv pentru care constată că a intervenit prescripţia răspunderii penale.”

Vezi și știrea  Îngrijorător! România - pe primul loc în UE la traficul de persoane

Curtea de Apel – Soluția pe scurt:
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești şi de inculpatul Purcaru Gheorghe, împotriva sentinţei penale nr. 498 din data de 30 Martie 2022, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. 15318/280/2020. Desfiinţează în parte sentinţa şi rejudecând dispune următoarele: Înlătură condamnarea inculpatului Purcaru Gheorghe pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 301 alin. 1 din Cp cu aplicarea art. 35 alin. 1 din CP, cu toate consecinţele…. Dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Purcaru Gheorghe …. Înlătură dispoziţia de obligarea a inculpatului la plata sumei de 1600 lei cheltuieli judiciare către stat. … Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2022, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Document: Hotărâre  867/2022  03.11.2022

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE