Primarul din Priboieni, Sorin Lupu, face reţea de canalizare în localitate

Publicat pe : 11 mai 2011

Distribuie știrea

# Lucrările sunt  avansate şi vor fi gata  la începutul lui 2012 # Sorin Lupu: Alţi primari sunt ocupaţi cu alergatul de la un partid la altul!… Deşi o comună mică şi fără agenţi economici puternici – care să îi asigure venituri serioase – la Priboieni lucrurile se mişcă în mod evident în direcţia cea bună.

Localitatea este curată, are drumuri bine întreţinute. Şi, mai nou, va avea şi canalizare. Lucrările deja au început şi sunt, pe anumite tronsoane, în stadii destul de avansate. Pe şoseaua principală au fost trase conductele, montate gurile de canalizare. O performanţă care duce locuitorii acestei localităţi spre normalitate, normalitate dificil însă de găsit în altele, în România anului 2011. Primarul Sorin Lupu a avut amabilitatea să ne spună câteva cuvinte pe această temă.
# Cum aţi reuşit performanţa de a efectua lucrări de canalizare într-o comună nu totuşi bogată cum este Priboieni?
– Am reuşit, să ştiţi, pentru că am stat mai mult de muncă şi mai puţin de bârfă, raportat la unii colegi de-ai mei…
# Pe ce program aţi aplicat?
– Pe Fondul de Mediu este făcut şi aprobat proiectul
# În ce stadiu se află lucrările?
– În februarie 2012 vom fi gata cu întreaga lucrare. Aceasta are o lungime de 9,5 kilometri şi cuprinde atât şoseaua principală cât şi cele mai importante ramificaţii din comună.
# Cum se face, totuşi, că în comune cu bugete şi venituri mult mai generoase, nu s-a reuşit această performanţă?
– Păi cum să se poată face aşa ceva, când atâţia primari sunt ocupaţi cu alergatul de la un partid la altul. Ştiţi cum e, când alergi după doi iepuri nu prinzi niciunul. Eu mă mulţumesc cu al meu, mai gras, mai slab, cum sunt vremurile. Dacă însă ai coloană vertebrală, rămâi acolo unde eşti…
Alex SILVESTRU

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE