Primarul Ion Dumitru, ironic: „Ce bine o ducem, ne bucurăm de mare respect… Căutăm mama pisoilor și vă informăm!”

Publicat pe : 28 septembrie 2021

Distribuie știrea

Viaţa la ţară, în comuna Albota, nu e chiar aşa idilică şi plină de figuri de stil! Nici măcar primarul Ion Dumitru nu se poate lăuda că a descoperit secretul unui trai lipsit de greutăţi, unde grija pentru oameni, alături de o poziţie înaltă în societate ar putea fi ingredinente spre succes. De fapt, primarul spune cu mâna pe inimă că-l chinuiesc insomniile, grijile şi nesimţirea oamenilor. După ani mulţi în fruntea comunei şi realizări la care nici nu visau unii la începutul anilor ’90, primarul se confruntă cu tot felul de specimene umane, ca peste tot, am zice noi…

 

Însă reacţia primarului la atitudinea oamenilor, împletită cu o poveste din trecut dau savoare unei postări din mediul virtual:

 

„Nu am dormit bine, m-am trezit pe la ora 4, am făcut o incursiune prin toți anii petrecuți în Primărie . Și nu numai! În anul 1979 plecam în Algeria. Am petrecut 10 ani lucrând prin majoritatea țărilor pe unde vindeam Dacia. Aici ar fi loc de un roman, dar să ajungem de unde am plecat… În anul 1993 am fost făcut cetățean de onoare al comunei Albota. Am înțeles eu că lumea ar avea nevoie de mine. Într-o zi, la Dacia au apărut 4 cetățeni din Mareș, s-au învârtit vreo două ore prin atelier, au vorbit cu mecanicii mei din Albota, după care m-au rugat să vorbesc cu ei. Scurt și la obiect voiau să fiu primarul comunei! Peste o săptămână m-am întâlnit cu frații Mitriţă și David, răspunsul a fost da!

Vezi și știrea  Reformă majoră în politică: Cum vrea AEP să schimbe regulile de înființare și funcționare a partidelor în România

Am candidat 1996, am câștigat și la muncă! În Albota era un singur bec, la Poliție! Drumul a fost lung, rezultate multe, răutăți la fel de multe. La conducerea țării a venit informatorul Băsescu care a denigrat administrația locală, a distrus oameni, industria, dar ce este mai grav că a învrăjbit poporul. A fost o perioadă de groază și este continuată de acoliții lui.

Facebookul, acest frumos mijloc de comunicare și informare, s-a transformat în rampă de denigrare a oamenilor. Partidele îl folosesc în scopuri electorale, golanii – pentru a-și etala înjurăturile, curvele își fac publicitate, iar noi suntem informați că în satul Mareș au apărut doi pisoi! Trebuie să ne ocupăm de ei că oricum nu facem nimic! Sigur ! Gaze, apă, poduri, asfalt, canalizare, iluminat nu înseamnă mare lucru. Câinii pe care solicitați să-i adunăm costă 600 de lei bucata. Cu acești bani duc gaze în dealul Băleşii!

Ce bine o ducem, ne bucurăm de mare respect! Școală frumoasă… facem și sală de sport, stadion frumos, așa e viața! Căutăm mama pisoilor și vă informăm! Apropo: au sosit ajutoarele la Primărie!”, a scris ducele de Albota, pe pagina sa de Facebook.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE