Primarul Piteștiului, prezent la Forumul Național de Antreprenoriat

Publicat pe : 11 noiembrie 2025

Distribuie știrea

 

 

Ieri, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a participat la Forumul Național de Antreprenoriat, de unde a venit cu vești bune.

 

”A fost o onoare și o bucurie să particip astăzi la Forumul Național de Antreprenoriat, ocazie specială de a vorbi despre forța antreprenoriatului feminin – cea care modelează comunități și aduce echilibru în dezvoltarea economică.

Sunt convins că femeile antreprenor din Pitești și din România au nu doar idei curajoase, ci și determinarea de a le transforma în succese.

Le-am salutat astăzi, la Pitești – o urbe care se reinventează și care demonstrează că orașele medii pot deveni modele de dezvoltare inteligentă, sustenabilă și umană.

CITY INDEX 2025, barometrul național de performanță urbană, arată că municipiul nostru și-a găsit tot mai clar o nișă de repoziționare în educație, cultură și sport.

Dacă în ediția anterioară, cea din 2024, eram „mediocri, dar în creștere”, acum evidențele arată că am înregistrat cele mai mari progrese vizibile la dimensiunile Educație și Cultură & Sport.

 

Spre deosebire de marile centre, care își bazează competitivitatea pe scară și diversificare economică, Piteștiul, parte a orașelor medii, își construiește atractivitatea prin consolidarea capitalului uman și printr-o viață comunitară tot mai intensă.

Suntem pe locul I la calitatea învățământului gimnazial și liceal, la cifra de afaceri a orașului și în clasamentul celor mai bune universități locale.

Suntem pe locul II la nivel de educație și număr de angajați în sectorul privat, la companii mari și experiențe de shopping – în categoria orașelor între 100 și 200 de mii de locuitori.

Am crescut extraordinar față de 2024 – nici nu mai compar cu 2020!

Ne dorim un Pitești care atrage investiții și oameni tineri.

Iar pentru asta avem nevoie de antreprenori, de inovatori, de lideri care dau direcție acestei energii locale.

Sunt cei care investesc bani, timp și pasiune pentru transformarea Piteștiului într-un oraș care respiră dezvoltare.

Le mulțumesc pentru asta și îi asigur că vor găsi în administrația actuală un partener de încredere!

Felicitări organizatorilor – președintele CONAF România, Cristina Chiriac, și Andreea Dumitrică, președinte CONAF Argeș – și tuturor participanților!”, a anunțat edilul pe Facebook.

 

Vezi și știrea  Adăpostul de câini fără stăpân - Mioveni te așteaptă!

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE