Procesul dintre deputatul Drăghici și o instituție de presă din Argeș, în pronunțare

Publicat pe : 1 iulie 2019

Distribuie știrea

La Tribunalul Argeș, este în pronunțare cauza în care deputatul (PSD) Mircea Drăghici își reglează conturile cu colega noastră, Liliana Costache. Deputatul Mircea Drăghici, deranjat de aparițiile, nu tocmai favorabile, într-un ziar electronic din Argeș (institutiilestatului.ro), a dat  instituția de presă în judecată. Parlamentarul Drăghici s-a simțit jignit și defăimat în valoare de… 220.000 de lei. Adică de 2,2 miliarde de lei vechi! O sumă, însă, care echivalează cu lacătul pe ușă pentru orice instituție de presă din județ.

Așadar, un semnal mai mult sau (mai ales) mai puțin voalat, marca Drăghici, pentru toți colegii din presă! Ce mai dorește onorabilul parlamentar? Obligarea, prin instanță, a pârâtei, să înceteze cu defăimările. Doar că nu a stabilit, încă, nimeni, dacă cele scrise sunt defăimări sau nu. În mare – așa cum ne-a declarat principala vinovată, Liliana Costache – este vorba de preluarea unor materiale publicate în cotidiane centrale (Cotidianul, Evz, Adevărul etc). Mircea Drăghici dorește și să oblige ziarul electronic vinovat  ”să publice pe cheltuiala sa, hotărârea judecătorească de admitere a prezentei cereri într-un ziar cu acoperire națională, și pe site…”.
Așadar, un ziar local, să fie obligat să publice hotărârea judecătorească de admitere în presa națională. Pronunțarea s-a amânat până pe data de 10 iulie, Doamne-ajută!
S.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE