# 23,5 hectare – cultivate cu varză, cartofi, dovlecei, ceapă, castraveți, roșii, ardei și vinete.
Continuă lucrările la secția exterioară de la Micești a Penitenciarului Mioveni. Aspectul decorativ prinde contur, desi există o ușoară întârziere în procesul de construcție, informează conducerea instituției.
Lăsând la o parte partea de construcții, trebuie menționat că producția de legume, aflată în gospodărirea penitenciarului, a adus rezultate foarte bune. În acest an au fost 23,5 hectare care au fost cultivate cu varză, cartofi, dovlecei, ceapă, castraveți, roșii, ardei și vinete.
„Pe lângă dezvoltarea construcțiilor, producția de legume a adus rezultate notabile în acest an: vinetele și ardeii au depășit planul cu peste 150% și continuă să producă. Din păcate, temperaturile ridicate au afectat recolta de cartofi; însă, pentru a compensa, am decis să înființăm o nouă cultură de tomate cu o perioadă scurtă de vegetație, folosind răsaduri de soiul cunoscut sub denumirea MoneyMaker. Sperăm că acest nume reflectă nu doar productivitatea, ci și calitățile gustative deosebite ale soiului”, informează reprezentanții Penitenciarului Mioveni.
19 hectare vor fi cultivate cu grâu
De asemenea, se modernizează brutăria, iar atenția a căzut și pe îmbunătățirea rețetei de pâine.
„În câteva săptămâni, vom începe semănatul grâului și ne-am propus să cultivăm 19 hectare de grâu panificabil pentru producția de făină semi-albă. Discutăm intens despre scheme de fertilizare, tehnologii moderne, tratamente și genetică, dar, pentru noi, munca manuală și abordările tradiționale rămân cheia succesului. Continuăm să lucrăm manual, cu sapa în mână, eliminând buruienile de fiecare dată când apar și îngrijindu-ne zilnic de toate culturile noastre de grâne, cereale și legume”, a mai transmis Penitenciarul Mioveni, pe Facebook.
