Proiect de lege în România. Bărbaţii între 18 şi 60 de ani intră în rezerva generală, în caz de război

Publicat pe : 15 martie 2022

Distribuie știrea

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunțat că Guvernul intenționează să adopte un proiect de lege care să stipuleze ca bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani să intre în rezerva generală, în caz de război.

Astfel, bărbații cu obligaţii în îndeplinirea îndatoririlor militare sunt cei care îndeplinesc serviciul militar sau în rezervă şi cei incorporabili, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, dar şi cei între 35 şi 60 de ani.

 

Potrivit Adevărul.ro, în proiect se mai prevede ca pe timp de pace cetăţenii cu vârsta între 18 şi 35 de ani care nu au făcut serviciul militar activ sau în rezervă, să poată solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea la programul de pregătire militară de bază. Durata unui astfel de program s-ar putea desfăşura pe parcursul a patru luni, în calitate de militar voluntar în termen.

Vezi și știrea  Fosta primăriță din Ștefănești - participare la Sărbătoarea Internațională a Vinului

 

„Guvernul nu intră, deci, în starea de criză pentru că aceasta nu există în nomenclatorul constituţional. Criza există, iar noi va trebui, după ce starea de alertă va dispărea, va trebui să facem nişte adaptări legislative pentru a putea să mergem mai departe cu unele lucruri care ţin şi de dezvoltările care vin dinspre Ucraina, managamentul refugiaţilor şi alte lucruri, dar şi legate de COVID în continuare. Pentru a putea detaşa medicii într-o parte sau alta pentru a folosi spitalele militare. Este nevoie de câteva noi reglementări printr-un proiect de lege care va fi dezbătut în Parlament. Construim o bază administrativă pentru această situaţie. Pentru situaţia de criză din acest moment”, a declarat Vasile Dîncu., potrivit sursei citate.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE