Răspuns aberant ticluit unui piteştean de Parchetul Argeş

Publicat pe : 15 decembrie 2010

Distribuie știrea

# Acesta îi reclamă pentru fals şi uz de fals pe directorii OCPI. I se răspunde că…topometrul e nevinovat… Este a cincea oară când scriem despre cazul piteşteanului Zarioiu Vasile, piteştean care nu poate să intabuleze o boxă de la subsoul blocului în care locuieşte din cauză că OCPI a considerat că nu

posedă acte distincte de proprietate pentru aceasta. Vasile Zarioiu s-a adresat tuturor instituţiilor abilitate ale statului, răspunsurile primite fiind unele de-a dreptul…halucinante. Un asemenea răspuns a venit recent din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Un răspuns de genul: „la întrebarea dvs. despre cum e vremea la munte, vă comunicăm că la mare plouă!” Şi chiar plouă…
Răspunsul instituţiei vine în urma unei plângeri formulate de Vasile Zarioiu, plângere înregistrată la Parchet în data de 10.11.2010. În aceasta, omul nostru explică foarte clar că cei de la OCPI trebuie cercetaţi pentru refuzul lor de a-i recunoaşte un drept de proprietate reglementat prin Constituţia României. Acesta mai specifică, în mod clar, că nu a formulat nicio reclamaţie împotriva topometrului, din contră, consideră că acesta şi-a făcut bine treaba. Şi că vinovaţi sunt, din nou, cei de la OCPI.
Răspunsul: „…s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Gheorghe Dumitru… cu motivarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii obiective. Aşa încât plângerea petentului Zarioiu Vasile este respinsă ca fiind neîntemeiată.
Şocat – din nou – Vasile Zarioiu s-a adresat – din nou –  Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. „Precizez şi de această dată că nu am formulat absolut nicio plângere împotriva lui Gheorghe Dumitru (topometristul în cauză, n.r.) pentru săvârşirea vreunei infracţiuni. Piteşteanul nostru face din nou vorbire despre probele ignorate din dosarul respectiv. Aşteptăm deja cu mult interes răspunsul organelor judecătoreşti. Sperăm ca acestea să nu conţină vreo reţetă de sărbători sau alte texte fără nicio legătură cu subiectul în cauză. Vom reveni.
Lucian GHERGUŞ

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE