Într-o perioadă extrem de tulbure pentru România, Guvernul condus de Ilie Bolojan ia decizii controversate. Cum ar fi suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu peste 800.000 de lei, bani din Fondul de rezervă care se vor folosi pentru organizarea a cinci concerte aniversare în Franța, Germania și chiar în țara noastră. Ca o paranteză, angajații din asistența socială nu și-au primit salariile de aproape trei luni… Potrivit Puterea.ro, Ministerul Culturii a anunțat că suma de 810.000 de lei va fi direcționată către organizarea a cinci concerte dedicate aniversării a 145 de ani de relații diplomatice dintre România, Franța și Germania.
Evenimentele vor avea loc în luna noiembrie și vor fi susținute de Artexim, Orchestra Română de Tineret și Romanian Symphony Orchestra, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe și misiunile diplomatice românești la Paris și Berlin.
„Prin aceste evenimente, cultura română îşi face auzit glasul în spaţiul european, într-un limbaj universal al sensibilităţii, profesionalismului şi talentului. Muzica devine o formă de dialog şi apropiere, iar investiţia în creaţia artistică este o investiţie în identitatea şi vizibilitatea României pe plan internaţional”, a transmis Ministerul Culturii.
Cultura pe burta goală e greu de digerat. Relațiile diplomatice nu mai vorbim…
Vă spuneam că asistenții sociali din toată țara nu și-au mai primit salariile de trei luni. Promisiuni sunt, dar nu se știe când se va rezolva problema. Până atunci, să ne distrăm! Pare să spună Guvernul…
