S- a vândut Casa „Dimitrie Dima” unei membre a Clubului Rotary

Publicat pe : 24 aprilie 2017

Distribuie știrea

Casa Dima a fost scoasă la vânzare de peste de peste un an de zile, la un preţ iniţial de aproape 300.000 de euro, preț ce a scăzut treptat din lipsa unui cumpărător. Proprietarul a fost nevoit să coboare de câteva ori ștacheta, de fiecare dată solicitându-se preemţiunea Consilului Local Piteşti, casa fiind declarată monument istoric.

La penultima şedinţă a Consiliului Local Pitești, liberalul Narcis Sofianu chiar a insistat pentru achiziţionarea imobilului, însă majoriatea consilierilor a respins această cerere.

Recent,  casa „Dimitrie Dima”, fost sediu al PMP Argeş, formaţiune politică din care face parte şi Florin Frătică, viceprimarul comunei Bradu şi presupus proprietar al respectivei clădiri, a reuşit să o scoată la vânzare sub preţul iniţial, fiind achiziționată de către Larisa Vlăsceanu, o cunoscută femeie de afaceri din Piteşti, membră a  AOA Argeş şi Rotary Club Piteşti, la un preţ cu puțin peste 200.000 de euro. Trebuie menționat faptul că Florin Frătică nu este proprietarul în acte al imobilului, însă, prin urbe, se vorbește că și-a mascat, astfel, unele achiziții, de teama confiscării.
De asemenea, potrivit unor surse, noua proprietară a uneia dintre cele mai frumoase bijuterii urbanistice din Piteşti, va dori să restaureze în întregime faţada clădirii pentru a  proteja elementele arhitecturale foarte vechi.
Antoniu Neguţ

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE