Așa cum am mai scris, din 15 mai a.c., s-a închis traficul rutier, pe o perioadă nedeterminată, pe podul de la Căteasca, de pe DJ 703B, km. 84+723, cel mai lung (ȘI MAI PENAL!) pod din județul Argeș. Expertiza întocmită a relevat faptul că podul a devenit nesigur pentru trafic. Însă garanția lucrărilor a fost de 50 de ani, garanție care a și dus la câștigarea licitației de către constructori.
Cine plătește, acum, ceea ce va fi de plată? Podul închis deja costă enorm, iar unul dintre perdanți este chiar CJ Argeș care are acolo, blocată, secția de Drumuri Județene, cu stație de asfalt și utilaje grele. La fiecare deplasare, acestea au costuri crescute simțitor din cauza ocoalelor pe care trebuie să le facă. Cine plătește?
Consiliul Județean Argeș, în luna aprilie a acestui an, a acționat în instanță constructorii podului de la Căteasca ce au refuzat să efectueze lucrările de reparații. Mai ales că lucrarea avea termen de garanție o perioadă de 50 de ani! Alături de constructori, CJ Argeș a acționat în judecată și pe proiectant, pe verificatorul de proiect și pe dirigintele de șantier. Primul termen de judecată a fost stabilit pe 4 octombrie, la Tribunalul Argeș.
„Consiliul Județean Argeș a notificat asocierea SC Zeus SA, SC Metabet SA și SC Scadt SRL cu privire la necesitatea readucerii lucrării la starea de siguranță și confort în trafic, solicitându-i efectuarea lucrărilor constatate a fi necesare prin raportul de expertiză tehnică. Urmare a acestei notificări, SC Zeus SA a refuzat executarea lucrărilor solicitate. În acest context, s-a apreciat ca fiind necesară promovarea unei acțiuni în instanța de judecată având ca obiect obligarea asocierii SC Zeus SA, lider de asociere, SC Metabet CF SA și SC Scadt SRL, în calitate de executant, la efectuarea lucrărilor de remediere și consolidare a podului Căteasca în baza garanției contractului de lucrări nr. 5704/2535/1.06.2009. Acțiunea în instanță a fost făcută în contradictoriu, totodată, și cu SC Proiect Infra 2005 SRL, în calitate de proiectant, cu verificatorul de proiect și cu dirigintele de șantier. Lucrările pentru readucerea podului la starea de durabilitate, siguranță și confort în circulație au fost estimate la suma de 43.335.577,33 lei cu TVA, sumă evaluată provizoriu. Consiliul Județean Argeș a luat această măsură pentru ca traficul să se desfășoare în siguranță pentru toți participanții la trafic, în contextul celor constatate prin raportul de expertiză tehnică. Având în vedere importanța acestei căi de comunicație pentru traficul rutier județean, Consiliul Județean Argeș și Regia de Drumuri Argeș au în vedere identificarea cât mai urgentă a unor soluții pentru restabilirea circulației pe pod”, a menționat președintele Ion Mînzînă într-o conferință de presă.
