Scriitorul Marin Ioniță își va lansa un nou volum la Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș

Publicat pe : 7 decembrie 2015

Distribuie știrea

Joi, 10 decembrie  2015, de la ora 17.00, Biblioteca Județeană Dinicu Golescu Argeș organizează lansarea volumului „Drumul dinozaurului” (Editura Tiparg, Pitești, 2015), autor Marin Ioniță.
«Împreună cu „Kiseleff 10 – Fabrica de scriitori” și „Nu trageți în dinozauri”, la care se adaugă „Mireasa neagră”, volumul de față face parte dintr-un ciclu de formare/inițiere a unui personaj în perioada cea mai zbuciumată a istoriei noastre. Copilăria, adolescența și primii ani ai maturității, sub influența și presiunea a trei forțe antagoniste, aflate

în luptă pe viață și pe moarte: lumea care se prăbușește, lumea care dă năvală și eterna condiție umană. Atracții, ispitiri, amenințări, făgăduieli; idealuri, confuzie, teroare. Sancționat, promovat, arestat. O frescă de la jumătatea secolului trecut și până în prezent. Roman social, politic, istoric. Și de dragoste. Iubirea nu moare.» (Marin Ioniță, Cuvânt Înainte, „Drumul dinozaurului”).
Marin Ioniţă s-a născut la 10 iulie 1929, în localitatea Jugureni-Ulieşti, judeţul Dâmboviţa. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, a fost elev al Şcolii de literatură Mihai Eminescu din Bucureşti (coleg cu Nicolae Labiş, Aurora Cornu, Lucian Raicu, Niculae Stoian, Gheorghe Tomozei, Ion Gheorghe ş.a) şi a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti.

Vezi și știrea  RUBRICA LUI NEA MÎNDRUȚĂ

A primit titlurile de Cetăţean de onoare al Municipiului Piteşti

A debutat în 1953 în Almanahul tinerilor scriitori, a fost redactor la Făclia Hidrocentralei, este membru al Cenaclului Liviu Rebreanu din Piteşti, face parte din cei angajaţi la prima serie a revistei Argeş şi din echipa redacţională a reîntemeierii revistei, în 2001, în prezent fiind consilier editorial. Realizează emisiuni culturale la televiziunile locale, este iniţiator şi coordonator al Clubului AMA, conduce cenaclul Sind Junior (care a publicat deja şase volume, intitulate Ucenicii vrăjitori) şi a unui supliment săptămânal, Curierul artelor. A primit titlurile de Cetăţean de onoare al Municipiului Piteşti şi de Fiu al Argeşului. Despre cărţile lui Marin Ioniţă s-au pronunţat, de-a lungul anilor, Ştefan Bănulescu, Mircea Iorgulescu, Vlad Sorianu, Magda Ursache, Bogdan-Alexandru Stănescu, Mihail Diaconescu, Mihai Ungheanu, Nicolae Oprea, Magda Ursache, Constantin Cubleşan, Alex Ştefănescu, Dumitru Augustin Doman.
Sabina BUSUIOC

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE