Șeful Jandarmeriei Argeș a fost schimbat din funcție de două ori în șase luni

Publicat pe : 14 martie 2022

Distribuie știrea

Viața bate filmul! Gheorghe Lupescu, inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș a fost schimbat din funcție, pentru a doua oară, pe parcursul a șase luni.

Colonelul Gheorghe Lupescu a fost demis din funcţie, pe 10 septembrie 2021, ca urmare a retragerii autorizaţiei de acces la informaţii clasificate. Acesta a contestat ordinul emis de Inspectoratul General al Jandarmerie Române , iar Tribunalul Argeş, în octombrie 2021, l-a repus în funcţie.

„Admite cererea de suspendare. Dispune suspendarea efectelor actelor administrative contestate: Ordinul nr. 1740/10 09 2021 emis de către Inspectoratul General al Jandarmerie Române şi adresa nr. S/1991289/ 09 09 2021 emisă de Directia Generală de Protectie Internă din cadrul M.A.I. , înregistrată la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei ROMÂNE CU NR. s/ 15696 din 10 09 2021, până la soluţionarea definitivă a dosarului de fond. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 29 10 2021, la Tribunalul Argeş sectia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.”, se arată în hotărârea instanței.

# Curtea de Apel Pitești a dispus rejudecarea dosarului

Inspectoratul General al Jandarmerie Române  a contestat decizia la Curtea de apel Piteşti, iar instanţa a admis recursul şi a trimis dosarul spre rejudecare la Tribunalul Argeş. Drept urmare, șeful jandarmilor argeșeni a fost pus la dispoziția unității. „Începând cu data de 09 martie, a.c., colonel dr. Lupescu Gheorghe a fost pus la dispoziția unității. Decizia vine ca urmare a admiterii recursului formulat de către Inspectoratul General al Jandarmeriei Române împotriva sentinței judecătorești prin care a fost repus pe funcție în data de 29.10.2021. În perioada următoare, conducerea unității va fi asigurată de către colonel Toma Marius-Cezar, prim adjunct al inspectorului șef” , se precizează în comunicatul de presă  transmis de maiorul Flavius Tănase, ofițer specialist informare, relații publice și cu publicul.

Vezi și știrea  Corneliu Berevoianu, ACHITAT pentru delapidarea bugetului Primăriei Nucșoara

# Direcţia Generală de Protecţie Internă a solicitat strămutarea dosarului

În afară de dosarul privind suspendarea executării actului administrativ privind Ordinul nr.1740/10.09.2021, care se va relua la Tribunalul Argeș, pe rolul instanței argeșene se mai află un alt dosar privind anularea ordinului respectiv. În februarie 2022, Direcţia Generală de Protecţie Internă a solicitat Curții de Apel Pitești strămutarea dosarului privind anularea ordinului emis de Inspectoratul General al Jandarmerie Române . Instanța a respins ca inadmisibilă cererea de strămutare. Astfel că pe 25 martie se va judeca un nou termen în acest caz.

A.V.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE