Sunt prefect… că sunt deștept

Publicat pe : 23 aprilie 2012

Distribuie știrea

Spiridon Voinescu
Într-un material publicat la începutul lunii trecute, pariam pe ascensiunea rapidă a celui devenit, probabil, cel mai tânăr prefect al județului. În editorialul intitulat ”Ciprian Berevoianu, singuru` guru din PDL Argeș” scriam că acesta va deveni, peste ceva vreme, lider al partidului. Iată însă că timpurile se mișcă mai repede decât pot eu să procesez, că povestea lui Făt Frumos care crește într-un an cât alții în șapte se adeverește și în viața politică. La numai 33 de ani, Ciprian Berevoianu ajunge pe un fotoliu pe care

s-au aflat, de-a lungul timpului, personalități marcante ale județului și chiar ale țării. Este suficient să pomenim de Armand Călinescu, cel care a ocupat funcția de prefect între anii 1928-1929, dar și de Dimitrie Dima (celebrul arhitect care a construit podurile peste Prut, peste Siret dar și pe cele de la Pitești de peste Argeș și Râul Doamnei, catedrala Sf. Vineri etc.), de Daniil Chirițescu ș.a.
Numirea nu este una întâmplătoare. Ea vine ca urmare a unor nemulțumiri mai vechi ale conducerii partidului, nemulțumiri legate de activitatea politică a prefectului apolitic Gheorghe Davidescu. Nemulțumiri care au dat pe dinafară odată cu strabilirea mult prea aleatorie, dacă ne este permisă exprimarea, a președinților de circumscripții electorale… Berevoianu, într-adevăr, este rudă cu subprefectul Cârstoiu care, la rândul lui, este rudă cu președintele statului. Nu știu cât de mult a contat gradul de rudenie și gena albastră a acestuia, însă un fapt este de necontestat: Berevoianu deja avea o poziție solidă în partid datorită propriilor puteri, fie ele politice, de afaceri, administrative. Săptămâna trecută, la întrunirea de partid organizată la pensiunea lui Gavrilescu de la Călinești, noul prefect l-a avut ca șofer pe candidatul la primăria Pitești, Daniel Dragomir. În condițiile în care primul nu prea bea, înseamnă că ierarhiile sunt destul de bine stabilite. Adică șeful merge în dreapta, indiferent de conținutul sticlelor de pe masă. Sunt convins că moul prefect nu se va îmbolnăvi de funcție precum de ceva contagios, că va face treabă. Pentru că, pe unde a fost, a demonstrat că se pricepe.

Vezi și știrea  Istorii neconvenționale. O iubire imposibilă

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE