Ţărăniştii ameninţă cu instanţa dacă vor fi evacuaţi din sediu

Publicat pe : 22 august 2011

Distribuie știrea

Odiseea spaţiului ocupat de peste 20 de ani de către organizaţia judeţeană a PNȚCD din Argeş s-ar putea muta din nou în instanţă. De această dată, spun ţărăniştii, va fi un proces între actualii proprietari şi chiriaşii fostului proprietar, adică între familia care a câştigat sediul de la Primăria Piteşti, la Curtea Supremă, şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, care are contract de închiriere înregistrat la Finanţele Publice

până în 2014. Acest avertisment vine din partea liderilor organizaţiei municipale a partidului, şi în special de la Mihai Cocaină, prim-vicepreşedinte PNŢCD Piteşti, de profesie avocat. El invocă, în perspectiva unei evacuări care pare iminentă, drepturile chiriaşului cu forme legale, care are dreptul de retenţie, adică acela de a-şi recupera de la proprietar investiţiile făcute în spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea. Iar acestea, spun ţărăniştii, nu au fost deloc puţine, pentru că imobilul din strada Ana Ipătescu, nr. 5, este o casă veche, cu acoperiş din stuf, care a avut nevoie de întreţinere şi de diferite reparaţii la instalaţii şi nu numai. Acestea vor fi prezentate în faţa instanţei de judecată în cazul în care actualii şi foştii proprietari nu ajung la o soluţie amiabilă cu chiriaşii de la PNŢCD, care ar putea consta fie în renegocierea contractului de închiriere, fie în punerea la dispoziţie, de către Primăria Piteşti, a unui spaţiu de aceeaşi suprafaţă, pentru desfăşurarea activităţilor specifice, conform legii partidelor. În această din urmă situaţie, există deja de aproape o lună la primărie o adresă a ţărăniştilor, în care aceştia arată că au identificat şi potenţialul sediu, într-unul dintre spaţiile fostei societăţi Termoficare 2000 din zona pasajului Magnolia. În acest sens, reprezentanţii PNŢCD aşteaptă o decizie favorabilă a Consiliului Local în proxima şedinţă, care va avea loc pe 31 august. În caz contrar, dacă se vor pomeni cu ordinul de evacuare, ţărăniştii ameninţă cu organizarea unei conferinţe de presă în faţa primăriei, pe 1 septembrie, în semn de protest, după cum a spus preşedintele organizaţiei municipale, Gheorghe Dinescu.    A.V.

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE