Președintele Tineretului Conservator Argeș, Codruț Matei, în calitatea sa de Secretar General interimar al Tineretului Conservator, a efectuat în acest sfârșit de săptămâna o vizită de lucru la organizația de tineret a Partidului Conservator din Vrancea, alături de câțiva colegi din Biroul Executiv Național.
Printre reprezentanții Biroului Național, prezenți la întâlnirea cu organizația de la Vrancea, s-au numărat: prim-vicepreședintele Viorel Sandu, vicepreședintele Valentin Voicu, gazda fiind Lupu Cătălina, președintele TC Vrancea și Ionel Cel-Mare, președintele Partidului Conservator Vrancea. În cadrul acestei întâlniri, membrii Tineretului
Conservator au discutat despre campaniile de promovare și acțiunile organizației până la alegerile europarlamentare din 2014. Aceștia au dezbătut două subiecte de actualitate și real interes pentru comunitate. Primul subiect dezbătut a fost cel referitor la campania de strângere de semnături pentru propunerea legislativă care prevede posibilitatea ca bunicii să beneficieze de o sumă lunară pentru îngrijirea copilului în situația în care părinții se întorc la locul de muncă înainte ca acesta să împlinească vârsta de 2 ani, iar cel de-al doilea subiect discutat a fost cel despre reglementarea propusă de Partidul Conservator, care vizează reducerea TVA la pâine de la 24% la 9%, 1 septembrie fiind data când va intra în vigoare un act normativ care prevede acest lucru. În urma acestei reglementări, Tineretul Conservator a inițiat o campanie intitulată ”STOP la evaziune, cere bonul de la pâine!”.
”Participarea Biroului Executiv Național al Tineretului Conservator la activitățile organizațiilor județene demonstrează încă o dată unitatea organizației de tineret. Colaborarea strânsă între organizațiile județene și activitatea intensă, ne ajută, în aceeași măsură, să devenim mai vizibili pentru public, dar și să putem promova inițiativele și proiectele legislative ale Partidului Conservator, dar și pe cele de pe linie de tineret. Ca și tineri conservatori, trebuie să ajutăm la dezvoltarea noastră și să ne susținem liderii locali și nationali în acest demers.”, a declarat Codruț Matei, Secretarul General al Tineretului Conservator.
