Tineri amenințați cu bătaia. Inculpații- trimiși în judecată

Publicat pe : 5 octombrie 2021

Distribuie știrea

Doi argeșeni a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj și complicitate la șantaj, Inculpații ar fi amenințat cu acte de violență doi tineri din Pitești, în vârstă de 16 ani și 21 de ani. Mai exact, aceștia au solicitat tinerilor să le dea o sumă de bani ca să îi lase în pace pentru că i-ar fi vorbit de rău, astfel nu vor mai putea ieși din casă decât însoțiți de familie. Unul dintre inculpați le-a cerut acestora chiar să-și amaneteze telefoanele mobile pe care le foloseau, iar banii obținuți să îi predea lui.

Pentru a dovedi că se ține de cuvânt în caz în care tinerii nu fac cum vrea el, inculpatul a solicitat celuilalt agresor să îi aplice un „capac” minorului. În cele din urmă, victimele au făcut cum au solicitat inculpații doar că unul dintre agresori a continuat să îi abordeze pe cei doi atât fizic, cât și telefonic, cerându-le  să îi predea fiecare diferența de bani până la suma de 1.000 de lei.

Vezi și știrea  Miza celor 620 de hectare de la Rociu

 

De altfel, inculpatul a mai amenințat încă o persoană, pe același principiu, că l-ar fi vorbit de rău și acum trebuie să plătească că altfel îl va bate. Și de această dată, victima a fost nevoită să meargă să își amaneteze propriul telefon mobil ca să scape de agresor. Majoritatea banilor obținuți au ajuns la inculpat, care i-a dat și persoanei vătămate câțiva lei, din proprii săi bani, pentru a avea de taxi.

În cele din urmă, victimele au depus plângere la poliție, iar agresorii au fost trimiși, recent, în judecată.

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Cursul valutar nu este disponibil momentan.

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”
Administrație
Administrație
Administrație

Ion Dumitru, primarul comunei Albota, președintele Asociației comunelor din România – BILANȚ la doi ani de mandat: „Noi alergăm după voturi, dar ei ne conduc de la București și hotărăsc fără să întrebe pe nimeni!”

S-au scurs doi ani din mandatele obținute de primari la alegerile locale din 2024. Pentru edilul comunei Albota, Ion Dumitru,…

TRIMITE O ȘTIRE