Spiridon Voinescu.
Mulţi au văzut meciul cu Franţa. Mulţi l-au uitat. Un meci fără emoţii, fără goluri. Reinterpretarea imnului naţional a făcut însă – şi va face în continuare – mult mai multă vâlvă. Mulţi se întreabă şi acum dacă Marcel Pavel, dealtfel un solist cunoscut şi valoros, a luat această decizie de capul lui sau a fost sfătuit de prieteni binevoitori să sară versurile în care apare numele de Traian. Versuri făcute celebre de interpretarea unică a
doamnei ministru Elena Udrea, activistă bărbată de partid şi multi-cetăţean-de-onoare a nu mai ştie nimeni câte oraşe şi comune portocalii. Şi aici deja intrăm în miezul chestiei. Dacă imnul naţional a devenit numai bun de tăiat cu forfecuţa datorită implicaţiilor politice, ce se va întâmpla cu tricolorul? De ce să lăsăm tricolorul aşa, neschimbat, numai pentru că îi convine lui? Adică roşul, culoarea PSD-iştilor e bună, ca şi galbenul, cea a PNL-iştilor. OK. Însă ce ne facem cu portocaliul? Păi ce, portocaliul e mai prost decât celelalte două? Propunerea este de schimbare a albastrului, culoare care zace degeaba pe stindardul ţării, cu portocaliu, culoare revendicată politic din plin. Aşa şi numai aşa se poate respecta echidistanţa politică. Aşa şi numai aşa Marcel Pavel va putea, la următorul imn, să cânte cu toată gura: „roşu, galben şi portocaliu/este-al nostru tricolor…” Aşa va fi toată lumea mulţumită. Poate bate şi România…
Sfat (cu intonaţii imperative): dragi părinţi! Nu mai daţi copiilor nume precum: Decebal, Traian (mai ales), Decebal-Traian (Remeş merge), Tudor, Burebista, Ştefan ş.a.m.d. Poate copilul vostru ajunge preşedinte şi cineva, peste ani, va poci imnul doar ca să nu îi pronunţe numele. Adio şi-un caltaboş verde…
