Un alt dosar de urmărire penală pentru fals și uz de fals pe numele fostului deputat Sorin Buta

Publicat pe : 16 ianuarie 2017

Distribuie știrea

Aflat în prezent la al doilea mandat, actualul președinte al Federației de Bob și Sanie, argeșeanul Sorin Buta, pare că a fost prins în morișca dosarelor penale ce au luat naștere încă din perioada pe când era parlamentar de Argeș la Camera Deputaților.

Se pare că problemele nu mai încetează să apară pentru fostul deputat de Argeș, Sorin Buta, asta după ce în perioada mandatului 2008-2012,  la  momentul depunerii dosarului său de candidatură pentru Camera Deputaților, acesta nu a inclus în dosar actul prin care își recunoștea, la momentul respectiv, calitatea de colaborator al Securității sub numele de cod „Horia”, fapt ce a dat startul mai multor procese pe rolul instanțelor și chiar rămânând sub eticheta de „securist”. Din cauza acestei infracțiuni, CNSAS a trimis dosarul de urmărire penală spre Parchetul Judecătoriei Cîmpulung-Muscel, însă procurorii au decis clasarea dosarului, urmând ca CNSAS să atace această decizie, aflându-se la Parchetul Judecătoriei Cîmpulung-Muscel cererea de continuare a urmăririi penale.Nici anii trecuți par să nu fi fost prea liniștiți pentru fostul edil al municipiului Cîmpulung, acesta intrând în vizorul procurorilor Anticorupție pentru reprezentarea intereselor unei societăți comerciale la care soția sa era acționar în timpul perioadei când își exercita funcția de parlamentar.

Vezi și știrea  Primăria Rucăr are datorii uriașe către constructori!

Primăria Cîmpulung îi cere despăgubiri de 600.000 lei pentru contractul cu Energi Co. Holding

Un alt proces al fostului parlamentar  înregistrat pe rolul instanțelor argeșene îl reprezintă procesul pe care îl are cu municipalitatea musceleană, care îi cere daune de circa 600.000 lei pentru un contract din perioada când se afla la conducerea primăriei, acesta câștigând primul termen al procesului,urmînd să aibă loc recursul la Curtea de Apel Pitești.

Găsit incompatibil de ANI

Perioada în care a lucrat pentru Camera Deputaților pare să îi aducă zile negre în continuare actualului președinte al Federației Române de Bob și Sanie, acesta fiind declarat în incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate pentru că și-a angajat fiica în cadrul cabinetului său parlamentar, încălcând dispozițiile art. 70-71 din Legea nr. 161/2003. Pentru acest contract încheiat, fostul deputat a trebuit să îi achite fiicei sale venituri salariale ce au ajuns la aproximativ 30.000 lei. Antoniu Neguț

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2438 LeiCreștere
1 USD = 4.6010 LeiCreștere
1 GBP = 6.0897 LeiCreștere
1 CHF = 5.6828 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE