Un primar PSD sare în apărarea prefectului Radu Perianu!

Publicat pe : 21 februarie 2023

Distribuie știrea

În ultimele zile, prefectul Radu Perinau a fost ţinta unor atacuri murdare. După ce Prefectura Argeş a pierdut procesul cu Primăria Câmpulung, pe speţa Bulevardului Pardon, au început insultele şi calomniile. Asta pentru că unii confundă administraţia cu politica şi dialogul cu circul. Şi în toată nebunia asta, un primar PSD sare în apărarea liberalului Radu Perianu.

Nimeni altul decât edilul comunei Albota, Ion Dumitru, a postat pe contul său de socializare un mesaj în care se declară de partea prefectului de Argeş.

„Domnule prefect, citesc într-un ziar local și mă minunez că ați putut fi insultat de o manieră ieșită din comun. Se vorbește, și este adevărat, că sunteți un intelectual, cu bun-simț, și conduceti una din instituțiile importante din județ. Lăsându-vă călcat în picioare aduceți un mare prejudiciu de imagine atât instituției cât și tuturor colaboratorilor dumneavoastră. Aveți toate pârghiile pe care vi le conferă funcția, să vă impuneți. Dacă veți merge așa, mâine-poimâine vor încerca și alți primari să apese pe trăgaci. Fiți prefect, apărați-vă imaginea dumneavoastră și a instituţiei! Mult respect!”, a scris Ion Dumitru, pe Facebook.

Vezi și știrea  AEP și ANAF -protocol de colaborare pentru executarea silită a partidelor

 

Distribuie știrea

Prima pagină din ZIAR

Ediția curentă a ziarului

Curs Valutar

Data: 30.06.2026

1 EUR = 5.2430 LeiScădere
1 USD = 4.5997 LeiCreștere
1 GBP = 6.0771 LeiCreștere
1 CHF = 5.6853 LeiScădere

Horoscop

Vremea

Pitești

Acum29°Parțial noros
Azi
Max 30°Min 16°

Ceață

Precipitații: 0.1 mm

Mâine
Max 31°Min 18°

Ceață

Fără precipitații

Sursă: Open-Meteo

Cele mai noi știri

TRIMITE O ȘTIRE